Liviu Dragnea refuză să vadă realitatea din piața și aruncă responsabilitatea în alta parte pentru problemele din economie

Publicat: 19 04. 2018, 23:15

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, refuză să vadă realitatea din economie şi să îşi asume rezultatele politicilor guvernamentale şi preferă să insinueze că ar exista alţi responsabili pentru situaţia din piaţă.

”Eu nu mai sunt copil să cred în coincidențe (…) Să vorbim despre cauzele care au dus la creșterea inflației, că s-a spus că e vina PSD-ului. Creșterea prețurilor la energie, e vorba de liberalizarea cerută de FMI și UE, și de unele politici de cartel, făcute de unii operatori economici cu capital străin și poate ne uităm ce se întâmplă la Consiliul Concurenței, dacă aceste creșteri sunt justificate. (…)

Sunt și alte cauze cum ar fi creșterea barilului de petrol pe piețele intenaționale, a crescut prețul cu 33%. De asemenea, au crescut prețurile la produsele importate. Creșterea la prețul produselor agricole importate, noi importăm 70% din UE. Solicit Guvernului, ca în cazul relatat de Consiliul Concurenței să dispună verificări. S-ar putea să descoperim că și în alte domenii se lucrează așa.”, a început Liviu Dragnea discursul de găsire a vinovaţilor.

Liviu Dragnea a continuat seria mutării responsabilităţilor, punând problemele şi în cârca investitorilor străini, dar a revenit şi la conflictul pe care îl are în ultimele luni cu Banca Naţională.

„Sigur, am constatat că aceste companii cu capital străin când au văzut că au crescut salariile românilor au decis să crească și ei prețurile, asta doar pentru că Guvernul a dat mai mulți bani românilor.

S-ar putea, sper să fie doar informații pe surse și care să nu se confirme, să crească prețurile și în alte zone cum ar fi asigurările, cum ar fi în sectorul bancar, am înțeles că s-ar putea să crească și prețul la importuri. Orice încercare de creștere a veniturilor românilor este lovită din toate părțile.

O să mai vorbim și despre faptul cum BNR-ul nu colaborează cu Guvernul, pentru că până la urmă este Banca Națională a României. Ei nu lucrează împreună cu Guvernul pentru a găsi cele mai bune soluții pentru România, care este cea mai bună politică monetară.

Eu nu cred în coincidențe, că prea sunt coordonate acțiunile BNR, ale președintelui Iohannis și ale opoziției. Cred că cineva, undeva, este foarte nervos și încearcă să doboare România (…) Ori de câte ori România se ridică sunt oamenii care îi dau la picioare”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD a mai acuzat banca centrală că face deservicii României prin acţiunile sale.

„E vorba de un mesaj din partea BNR, poate să producă deservicii serioase României, nu ia nicio măsură BNR? Înseamnă că își asumă declarația”, a continuat Liviu Dragnea.

În tot acest timp, Liviu Dragnea a refuzat să accept că inflaţia este o chestie dezvoltată în piaţă ca urmare a măsurilor luate de guvern şi ca echilibrare în piaţă pentru creşterea salariilor, acuzând în continuare conspiraţii.

„Sub nicio formă inflația nu provine din politicile de creștere a salariilor. Nu poți să spui în continuare că profitul trebuie să crească și salariile să rămână mici. Și eu încerc să înțeleg, prea seamănă, prea sunt coordonate unele acțiuni de la BNR, unele declarații ale președintelui, ale liderilor din opoziție, știri false”, a acuzat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mai insinuat şi faptul că instituţii nu şi-au făcut corespunzător treaba pentru a contracarea efectele inflaţiei în piaţă.

„Dacă dăm la o parte inflația de 5% rămâne o creștere reală calculată de peste 6%. Dacă toate instituțiile acționau cum trebuie, nu mai apărea această inflație și românii beneficiau de toată creșterea salariilor”, a afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea a finalizat ascunderea responsabilităţii privind starea economiei prin a insinua existenţa unui „război” împotriva binelui României.

„Războiul e foarte dur și sunt foarte bucuros când văd că români cu funcții importante sprijină aceste acțiuni împotriva a ceea ce se întâmplă bine în România”, a finalizat Liviu Dragnea.