Dolarul a urcat la un nou maxim istoric în România după decizia luată de FED de a crește dobânda de referinţă cu 0,25%.
Euro s-a prăbușit în raport cu dolarul și astfel a ajuns la cel mai scăzut nivel din ianuarie 2003, conform ZF.
Dolarul a fost principalul beneficiar al majorării dobânzii de referinţă de către FED, pentru prima oară în 2016, ajungând la maximul ultimelor 10 luni în raport cu yenul, scrie Blooberg. Dolarul şi-a extins avansul în raport cu principalele valute.
Cursul euro/dolar a ajuns la $1.0435, în scădere cu 1%, cel mai jos nivel din ianuarie 2003.
Acţiunile europene au crescut după decizia FED, urcând cu 0,4% în condiţiile în care bursele din Franţa şi Germania au crescut.
FED şi-a susţinut decizia de a creşte dobânda de referinţă cu 0,25% pe fondul îndeplinirii aşteptărilor legate de condiţiile de piaţă şi de inflaţie, potrivit unei declaraţii de după şedinţa de miercuri, 14 decembrie.
Noile proiecţii arată că bancherii băncii centrale se aşteaptă la o creştere de 0,75% în 2017, faţă de estimările de 0,5% care erau speculate în septembrie.
Creşterea dobânzii de referinţă de miercuri este a doua după ce FED a decis să reducă dobânzile aproape de zero în 2008.
CURS BNR DE JOI
Euro 4.5202 +0.0035 +0.08 %
Dolar american 4.3146 +0.0698 +1.64 %
Francul elveţian 4,2015