Dobânzile României, cele mai mari din regiune. Licitație ratată de Ministerul Finanțelor

Dobânzile României, cele mai mari din regiune. Licitație ratată de Ministerul Finanțelor
Foto simbol: Pixabay

Ministerul Finanțelor a ratat licitația pentru titlurile scadente în 2038, iar randamentele la 10 ani au crescut în ultima săptămână în cazul României și au depășit nivelul celor din Ungaria, relatează Profit.ro.

Finanțele au respins cererile investitorilor de 195 milioane lei întrucât aceștia solicitau randamente prea mari.

În finalul lunii octombrie, seria de obligațiuni scadente în februarie 2038 atrăsese o cerere de 544 milioane lei de la investitori, față de prospectul de 700 milioane lei, dar până la urmă Finanțele au împrumutat doar 385,5 milioane lei și alte 90 milioane lei de la sesiunea de oferte necompetitive, la un randament mediu de 7,17%.

Dobânzile României sunt cele mai mari din regiune

România este iarăși pe primul loc în topul țărilor UE din regiunea Europei Centrale și de Est în ceea ce privește costul refinanțării datoriei, remarcă Profit.ro.

La un randament mediu de 7,1% pe an, România are o cotă mai slabă decât Ungaria la 10 ani. Vecinii noștri, care în prezent plătesc 6,9%, se împrumutau cel mai scump din regiune începând cu vara anului trecut, cu puseuri la peste 10% pe an.

Spre comparație, țări ca Polonia și Cehia plătesc 5,5%, respectiv 4,4%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`