Românii ar putea plăti impozite mai mari pe case, conform unui draft al OUG privind măsurile fiscale ale guvernului Ciolacu, dacă valoarea cumulată a acestora depăşeşte 2.5 milioane de lei.
Românii ar putea plăti un impozit suplimentar de 1% pentru proprietățile cumulate care depășesc 2,5 milioane lei, arată Antena3.
Referitor la proprietățile imobiliare, sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România şi a căror valoare impozabilă calculată potrivit depășește 2.500.000 lei, adică circa 500.000 de euro.
Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.