Discrepanțe URIAȘE! Opt miliardari dețin o avere cât jumatate din populația lumii. Cine sunt aceștia (FOTO)
Opt persoane, toţi bărbaţi, au o avere egală cu averea deţinută de jumătate din populaţia lumii.
“Este o situaţie indecentă care exacerbează inegalităţile”, apreciază organizaţia nonguvernamentală Oxfam într-un raport publicat în avanpremiera Forumului Economic Mondial, scrie Reuters.
Cele opt persoane din raportul Oxfam sunt Bill Gates (cofondatorul Microsoft), Amancio Ortega (fondatorul Inditex), investitorul Warren Buffett, mexicanul Carlos Slim, Jeff Bezos (şeful Amazon), Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook), Larry Ellison (şeful Oracle) şi fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg.
Oxfam şi-a bazat calculele pe date furnizate de banca elveţiană Credit Suisse şi revista Forbes.