Directorul general al Romgaz, Virgil Metea, a câștigat aproximativ 29.000 de lei pe lună, în 2013, anul în care a fost numit la conducerea companiei de stat

Directorul general al Romgaz, Virgil Metea, a câștigat aproximativ 29.000 de lei pe lună, în 2013, anul în care a fost numit la conducerea companiei de stat
Foto: transilvaniabusiness.ro

Directorul general al companiei de stat Romgaz, Virgil Metea, a încasat aproape 188.000 de lei din salariu pentru cele şase luni şi jumătate în care a ocupat această funcție, în anul 2013.
Cu alte cuvinte, Metea a câștigat lunar aproximativ 29.000 de lei (echivalentul a 6.500 de euro), informează zf.ro.

Suma, care este trecută în declarația de avere din iunie 2014, este diferită de cea menționată în raportul anual pe 2013 publicat de comitetul de nominalizare şi remunerare al Romgaz.

Potrivit raportului, directorul general al Romgaz ar fi încasat în 2013, începând cu luna iunie, suma de peste 287.000 de lei (salariu fix+bonusuri), adică un echivalent lunar a aproximativ 11.000 de euro, acesta fiind probabil nivelul brut.

Virgil Metea este directorul general al Romgaz de la jumătatea lunii iunie a anului 2013, fiind numit în această funcție în urma implementării, de către guvern, a proiectului „CEO privat la stat“, prin care se dorea aducerea de manageri din mediul privat la companiile de stat.

Înainte de a conduce Romgaz, Virgil Metea a fost şeful grupului german E.ON, cu activităţi în domeniul furnizării de energie şi gaze.

Metea a câştigat din funcţiile deţinute în cadrul E.ON suma de aproape 590.000 de lei în 2013, echivalentul lunar a 107.000 de lei (adică 24.000 de euro), luând în calcul primele cinci luni şi jumătate (perioada ianuarie – jumătatea lunii iunie) ale anului 2013, potrivot declarației sale de avere.

Romgaz este cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale din România, acționarul principal al comapniei fiind statul român, cu o participaţie de 70%.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`