Directorul ELCEN, Marcel Nicolaescu: Am stabilit cu RADET-ul să facem o eșalonare a datoriilor pe zece ani (VIDEO)

Directorul ELCEN, Marcel Nicolaescu: Am stabilit cu RADET-ul să facem o eșalonare a datoriilor pe zece ani (VIDEO)
Foto: B1 TV

Directorul ELCEN, Marcel Nicolaescu, a vorbit joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, de pe B1 TV, despre datorila de 700 de milioane de euro pe care RADET o are către compania de stat ELCEN Electrocentrale București.

”Sunt două paliere de discuție. În primul rând este o implicare totală a ELCEN-ului ca în lunile de iarnă, sezonul rece 2015-2016 să asigurăm căldură și apă caldă pentru bucureșteni. Pentru asta am înființat astăzi un protocol cu RADET prin care o să avem un comandament unic de iarnă privind coordonarea tuturor activităților”, a declarat directorul ELCEN.

”Pe de altă parte, eu de când am venit aici sunt un contestatar al faptului că RADET nu și-a plătit marfa pe care au am livrat-o, marfa care înseamnă căldură și apă caldă. (…) Prețul în Capitală, aberant din punctul meu de vedere, este din două componente, una, 50%, este cea pe care o plătesc bucureștenii, iar celălalt 50% este subvenționat de Capitală. Dar, în fiecare an, bugetul Capitalei aferent subvenției nu se aprobă în Consiliul General la nivelul pentru a asigura cei 50%”, a spus Nicolaescu.

”Săptămâna viitoare vom acționa în judecată Primăria pentru subvenția pe care nu ne-a dat-o ani la rândul și, de asemenea, am stabilit cu RADET-ul să facem o eșalonare a datoriilor pe zece ani și să pornim în anul acesta să ne dea 500 de milioane de RON, până la sfârșitul anului. Sunt acțiuni pe care eu le coordonez, informându-l permanent pe ministrul Gerea în legătură cu activitatea”, a mai explicat directorul ELCEN.

Directorul ELCEN: Am stabilit cu RADET să facem o eșalonare a datoriilor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`