Grecia trebuie să plătească către FMI până marți o tranșă de 1,6 miliarde de euro, însă Guvernul elen refuză să achite partea aceasta din datoria totală. Recent, liderii greci au închis băncile timp de o săptămână, au limitat retragerile de numerar din bancomate la 60 eoro/zi și organizează un referendum privind măsurile de austeritate propuse de FMI.
Într-un articol pe Ziarul Financiar, redactorul șef al publicației, Sorin Pâslaru, compară situația Greciei cu România și susține că e incredibil că noi, o țară nemenbră a zonei euro, avem TVA mai mare decât Grecia astăzi la majoritatea bunurilor şi serviciilor.
“Este uimitor cum o ţară aflată sub presiunea uriaşă a finanţatorilor internaţionali a reuşit în toată această perioadă să menţină TVA de 13% la majoritatea bunurilor şi serviciilor.
România în schimb, cu o datorie publică de doar 20% din PIB, a fost pusă să împrumute 20 de miliarde de euro în 2009 (15% din PIB) şi apoi a fost nevoită să taie salariile cu 25% şi să majoreze TVA de la 19% la 24% în 2010.
Aici se vede diferenţa între liderii îngenuncheaţi ai României şi tăria grecilor în toată această perioadă, pentru că guvernul Tsipras a venit doar de câteva luni la putere, iar toată această rezistenţă la o soluţie drastică de majorare a TVA este de presupus că le-a aparţinut guvernelor anterioare”, scrie acesta.
Sorin Pâslaru mai adaugă că, în situația în care Grecia va ieși din zona euro, modelul ridicării standardului de viaţă la nivel occidental al unei ţări sărace în urmă cu 50-70 de ani va fi pus sub semnul întrebării.
„Excluderea din zona euro a Greciei va fi demonstraţia reală a imposibilităţii dezvoltării unei ţări în primul rând prin îndatorare externă, de oricare ar fi aceasta – publică sau privată. Să nu ne facem iluzii că mai are vreo şansă România, dacă această catastrofă va veni, să intre vreodată în zona euro.
A doua zi după ce drahma va înlocui euro în portofelele grecilor, România va trebui să tragă adânc aer în piept, să se uite în jur şi să ştie că nu se va putea baza decât pe ce are şi pe ea însăşi”, concluzionează acesta.