Deși sediul vechi al Primăriei Sectorului 1 a fost renovat, Andrei Chiliman plătește milioane de euro chirie unui apropiat al lui Dan Voiculescu
Nu reușesc să rezolve problema câinilor, nu au reșit să ajute oamenii străzii și au preferat să pună ciment peste ei, dar și-au rezolvat o problemă a lor, chiria. Este vorba despre clădirea Primăriei sectorului 1, acolo unde edilul Andrei Chiliman plătește o chirie de lux pentru sediu de lux – 69.000 de euro lunar. Totul pentru confortul angajaților, aceiași angajați care ar putea la fel de bine să lucreze și în vechiul sediu, deja renovat cu 10 milioane de euro.
Deşi lucrările pentru reabilitarea vechiului sediu al Primăriei Sectorului 1 au început în 2006, suntem în 2012 şi încă nu a avut loc mutarea. Termenul iniţial pentru finalizarea lucrărilor era în 2011, însă la ora actuală, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 nu au încă un răspuns.
„Lucrările de reabilitare ale vechiului sediu au fost finalizate undeva la sfârşitul anului trecut. Ministerul Dezvoltării a predat amplasamentul Primăriei Sectorului 1 la începutul acestui an. În momentul de faţă, clădirea de pe Banu Manta este o clădire goală care trebuie mobilată şi recompartimentată. Procedurile pentru recompartimentarea şi mobilarea vechiului sediu sunt în curs de desfăşurare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alex Ichim.
Una spune reprezentantul primăriei, alta e situaţia la vechiul sediu, cel din Banu Manta. Geamurile sunt deja sparte și acoperite ce folii de plastic, iar clădirea în fost investite în reabilitate sume uriașe e păzită de un gard albastru.
Acum un an, Primăria Sectorului 1 a negociat un preţ de 15 euro pe metru pătrat pentru o suprafată de 4600 de metri pătrați, adica 69 de mii de euro lunar. Suma a fost puţin micşorată în comparatie cu 2010 când bogata primărie a edilului Chiliman plătea lunar peste 90 de mii de euro chirie pentru sediul luxos din zona Băneasa.
În ultimii 3 și jumătate ani, sumele uriaşe date din bugetul lui Chiliman au ajuns în conturile afaceristului Corneliu Pasca, proprietarul firmei P.C. Management& Consulting SRL. La un calcul simplu, la suma din 2011, edilul sectorului 1 Andrei Chiliman a plătit aproape 3 milioane de euro pentru sediu cu chirie al Primăriei.
„Suntem în momentul de faţă într-o situaţie în care o instituţie a statului întârzie sau tergiversează procedurile de licitaţie pentru sediul din Banu Manta. Nu putem să estimăm nişte lucruri care nu depind de autoritatea locală. tot ceea ce depinde de autoritatea locală este să grăbim termenul de mutare”, a mai spus Alex Ichim.
Contractul încheiat acum 3 ani cu Primăria Sectorului 1 i-a adus beneficii importante companiei de consultanţă a lui Pascu. Datele centralizate de Ministerul de Finanţe arată că cifra de afaceri a societăţii a crescut de zece ori din 2008 până în 2009. Până în prezent, în conturile apropiatului familiei „antenelor” lui Voiculescu au intrat peste 3 milioane de euro de la Sectorul 1.
La cele 3 milioane de euro plătite pe chiria de lux, administrația Sectorului 1 a mai investit alte aproape 10 milioane de euro, în sediul vechi, pe care nici acum nu-l folosește.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf