România se află pe primul loc clasamentul țărilor care au cei mai mulți copii săraci, peste 40% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie și excludere socială, potrivit Eurostat.
Cu toate acestea, după 20 de ani de funcționare, programul Cornul și laptele nu reușește nici astăzi să ofere o gustare tuturor școlarilor din țară. Alte țări din UE, deși au populații mai înstărite, oferă mese gratuite universale în școli, cel puțin pentru anumite vârste. Altele oferă mese mai ales elevilor ale căror familii defavorizate social.
Salariile reale au scăzut în majoritatea țărilor europene, în timp ce inflația a atins cele mai ridicate niveluri din 2022. Salariile minime reale au scăzut, de asemenea, în majoritatea statelor membre ale UE. Gospodăriile cu venituri reduse se luptă în special pentru a face față crizei costului vieții care rezultă.
Deși lansat încă de acum 20 de ani, programul românesc Cornul și laptele își ratează și astăzi obiectivul de a oferi o gustare tuturor școlarilor din țară.
Dintr-un cumul de factori, printre care lipsa interesului firmelor de catering, hrana nu ajunge în toate județele sau localitățile din țară. Altfel, programul care ar trebui să hrănească aproape 2 milioane de copii costă statul circa 2 miliarde de euro, scrie Europa Liberă.
Țările europene care se află în aceeași situație ca România sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța, Croația, Irlanda, Italia, Polonia. Există și țări în Uniunea Europeană care reușesc să ofere copiilor o masă completă, nu doar o gustare.