Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în aprilie, cu 0,9%

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în aprilie, cu 0,9%
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (5,6% în termeni reali), informează Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres.

Depozitele la bănci, în creștere

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,2% faţă de luna martie 2024, până la 416,239 miliarde de lei. Comparativ cu luna aprilie 2023, acestea s-au majorat cu 16,4% (9,9% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,3% faţă de luna anterioară, până la 231,144,5 miliarde de lei şi cu 21,7% (15,0% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,2% (până la 185,095 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna aprilie 2023, au înregistrat o creştere de 10,3% (4,1% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,4% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,4% faţă de luna martie 2024, ajungând până la nivelul de 173,685 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,3%, până la 34,905 miliarde de euro). Comparativ cu luna aprilie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 2,4% (1,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,8% faţă de luna martie 2024, până la 120,616 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,6%, până la 24,240 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,1% (-0,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,4% faţă de luna martie 2024, până la 53,068 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 10,665 miliarde de euro). Comparativ cu aprilie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8,0% (7,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)