Florin Cîțu: Dăncilă trebuie să-i DEMITĂ urgent pe Teodorovici și Vâlcov. Trebuie să ELIMINE taxele introduse de OUG 114/2018
Demiterea ministrului de Finanțe, a a șefului Comisiei de Prognoză, eliminarea taxelor introduse sistemului bancar prin OUG 114/2018 „a lăcomiei” saueliminarea supraaccizeitrebuie aplicate urgent, a solicitat senatorul PNL, Florin Cîțu, într-o postare pe Facebook, de joi.
În plus, el a cerut şi demiterea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, a consilierului Vioricăi Dăncilă pe probleme economice, Darius Vâlcov sau a șefului Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu, printre mulţi alții.
„URGENT pentru economie!
DăncilăTREBUIE să-i DEMITĂ URGENT pe Teodorovici, Vâlcov, Ghizdeanu, Socol, conducerea ANAF şi toţi secretarii de stat din MFP (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.).
Ei sunt cei care au girat aceste măsuri care au aruncat economia în criză!”, a scris senatorul.
În trecut, Florin Cîțu a acuzat, de mai multe ori, falsificarea datelor economice cu scopul ascunderii situaţiei reale a economiei, Comisia de Prognoză numărându-se, de exemplu, printre instituţiile responsabile cu estimarea evoluţiei economice a României.
Florin Cîțu a acuzat, însă, inclusiv Ministerul de Finanţe de falsificarea datelor.
El şi-a continuat postarea enumerând o serie de măsuri economice caracterizate drept urgente.
„Dăncilătrebuie URGENT să adopte o ordonanţă prin care:
– ELIMINĂ taxele introduse de OUG 114/2018
– ELIMINĂ taxele introduse de OUG 19/2019″, a precizat Florin Cîțu.
Mai exact, OUG 19/2019 modifică numai puţin de alte patru OUG-uri, plus o lege, legate de energia electrică, de investiţiile publice sau contractele de credit pentru consumatori, printre altele.
În continuare, senatorul Florin Cîțu a solicitat:
„- ELIMINĂ supraacciza
– ELIMINĂ supraimpozitarea contractelor part-time
– ELIMINĂ contribuţiile pentru venituri care nu sunt de natura salarială
– ELIMINĂ TVA defalcat”
– EXTINDE amnistia fiscala pentru toţi cei cărora li s-au recalculat ABUZIV contribuţii pentru perioada 2012-2017″, a adăugat el.
Postarea originală de pe Facebook a senatorului PNL, Florin Cîțu