Deficitul bugetar a ajuns în mai la 1,19% din PIB, cu 0,36% mai mult decât în aprilie

Publicat: 25 06. 2012, 16:11
Foto: ehow.com

Primele cinci luni ale anului s-au încheiat cu un deficit de 7,2 miliarde de lei, respectiv 1,19% din PIB, faţă de un deficit de 1,28% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 0,83% din PIB după primele patru luni ale acestui an, relatează Mediafax.

Comparativ cu primele cinci luni din 2011, deficitul este mai scăzut cu 200 milioane de lei.

O creştere semnificativă se remarcă în cazul veniturilor din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii datorită colectării începând cu anul 2012 a contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniu sănătăţii.

Au crescut contribuțiile la administrațiile locale, la asigurările de sănătate, dar și pe partea de venituri nefiscale.

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 11,7% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,9%), accize (+8,2%), impozit pe venit (+18,9%), impozit pe profit (+9,7%).

Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011.