Veşti proaste de la Finanţe: Deficitul bugetar a crescut puternic, la 0,59% din PIB, în primele două luni. Care sunt cauzele creşterii cheltuielilor

Publicat: 26 03. 2018, 21:12

Ministerul Finanţelor Publice a venit luni cu veşti proaste.
Conform datelor operative ale instituţiei, bugetul general consolidat pe primele două luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 5,5 miliarde lei, respectiv 0,59% din PIB, în contextul în care veniturile la buget au fost cu 21,3% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă similară a anului precedent, iar cheltuielile cu 38,5%.

Veniturile bugetului general consolidat, au fost, în ianuarie şi februarie 2018, în sumă de 42,3 miliarde lei, reprezentând 4,6% din PIB, fiind cu 21,3% mai mari, în termeni nominali, faţă de 2017, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

„Se înregistrează creşteri semnificative comparativ cu anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+28,3%) şi din veniturile nefiscale (+23,7%).
Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 18,7% faţă de primele două luni ale anului 2017, iar încasările din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi cu 22,9%.
În ceea ce priveşte veniturile din TVA, comparativ cu anul anterior, s-a înregistrat o creştere de 7,8%”, se arată în comunicat.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 3,2 miliarde lei.

În schimb, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 47,8 miliarde lei, cu 38,5% mai mari faţă de primele două luni ale anului precedent.

„Cheltuielile de personal sunt cu 18,8% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, avansul fiind determinat de majorările salariale acordate în anul 2017, dar şi de majorarea salariilor în sectorul bugetar ca urmare a aplicării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 21,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative s-au înregistrat atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile acordate în primele două luni din 2018 au fost în creştere cu 136,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost determinată, în principal, de plăţile efectuate (1,2 miliarde lei) pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi de subvenţiile acordate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători şi a transportului cu metroul”, menţionează sursa citată.

Dobânzile se menţin ca procent în produsul intern brut la acelaşi nivel ca în primele două luni ale anului trecut, respectiv 0,2% din PIB.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 12,6%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie, potrivit MFP.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 3,7 miliarde lei, de patru ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2017, creşterile provenind în special din domeniul apărării, precum şi de la bugetele locale.

Cheltuielile de capital au crescut abrupt, cu 441%, faţă de anul trecut, până la 3,33 miliarde de lei. Potrivit g4media.ro, această creştere a cheltuielilor de capital e cauzată de plata primelor tranşe din contractele pentru rachetele Patriot şi alte contracte de înzestrare a Armatei.