Barack Obama s-a declarat încrezător că Uniunea Europeană și Marea Britanie vor reuși o tranziție fluidă în procesul de ieșire a acesteia din urmă din blocul comunitar. Președintele american a susținut că are această părere deoarece niciunul dintre actorii implicați nu are interesul ca negocierile să fie conflictuale și prelungite, ci să se reducă la minimum problemele.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe comune cu liderii Consiliului European și al Comisiei Europene, Donald Tusk și Jean Claude Juncker, după o reuniune desfășurată în marja summitului NATO de la Varșoviaa.
Sunt ”absolut sigur că Marea Britanie și Uniunea Europeană vor lucra împreună în mod pragmatic și cooperant pentru a se asigura că tranziția britanică va fi ordonată și fluidă”, a insistat Obama, potrivit Agerpres.
Acesta a respins ideea că ”întreaga arhitectură europeană de securitate și prosperitate se destramă” în urma Brexitului și a dat asigurări că Statele Unite vor fi și pe viitor un ”susținător îndârjit” al integrării europene.
La rândul său, Donald Tusk a susținut că, în viziunea sa, Brexit-ul ar putea antrena ”consecințe geopolitice grave”, dar este vorba despre un ”incident”, nu despre ”debutul unui proces”. În acest context, liderului Consiliului European a insistat că este nevoie de o relație cât mai strânsă posibil între Uniune și britanici, ”în interesul europenilor și al americanilor”.
Președintele Comisiei Europene, prezent și el la conferință, a declarat că nu va negocia în mod ”ostil” cu Marea Britanie, dar trebuie ținut cont de faptul că ”dacă o țară dorește să aibă acces total la piața unică, trebuie să respecte cele patru libertăți fundamentale, inclusiv libertatea de mișcare a lucrătorilor”.