Declaraţie comună româno-spaniolă de colaborare în domeniul securităţii sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, va semna, joi, o declaraţie comună de colaborare în domeniul securităţii sociale cu omologul spaniol, Jose Luis Escriva Belmonte.
Decizia a fost anunțată în contextul vizitei de lucru în Spania ce se desfășoară în perioada 28 februarie-2 martie.
Statutul muncitorilor români din Spania, reglementate la nivel ministerial
Potrivit demnitarului român, documentul „va pune accent pe importanţa mobilităţii forţei de muncă între cele două state şi vizează promovarea politicilor de incluziune şi securitate socială, de integrare şi de informare privind drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, astfel încât să contribuie la creşterea coeziunii sociale şi la dezvoltarea echilibrată a societăţii”.
„Voi discuta cu omologul spaniol despre reformele pe care ambele state le-au inclus în planurile lor de redresare şi rezilienţă (PNRR), dar şi despre modalităţile prin care poate fi întărită colaborarea dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei lucrătorilor, al pensiilor şi beneficiilor sociale.
Ne aflăm într-o perioadă în care ambele ţări au ca jalon în PNRR reforma pensiilor pe care trebuie să o realizăm cu respect şi demnitate faţă de cetăţeni”, a declarat ministrul Marius Budăi.
Întâlniri cu reprezentanți ai guvernului spaniol
Oficialul român s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei de Muncă, Incluziune, Securitate Socială şi Migraţie din Parlament, Antonio Gómez-Reino Varela, precum şi cu episcopul Spaniei şi Portugaliei, Prea Sfinţitul Timotei.
Ministrul român a vizitat și fabrica de produse alimentare Gesagui, înfiinţată în urmă cu 18 ani de un antreprenor român şi ai cărei angajaţi, 128 în total, sunt români.
Peste un milion de români trăiesc în Spania, peste 340.000 cotizând la sistemul de securitate socială spaniol.