David Cameron își apără poziția de la summit-ul UE: Nu a fost ușor dar a fost cea mai corectă decizie
Sub presiunea partidului din coaliție din parlamentul britanic, David Cameron a susținut că a încercat să ajungă la un acord cu liderii europeni la summit-ul de la Bruxelles, relatează The Mirror.
Asta după ce, anterior, într-o ședință a Camerei Comunelor, a declarat că s-a văzut nevoit să blocheze un acord al tuturor statelor din Uniune pentru că erau puse în pericol interesele bancherilor din City-ul londonez.
”Am răspuns propunerii Germaniei și Franței de schimbare a tratatelor cu bună-credință și am încercat să ajung la un consens pentru întreaga Uniune Europeană” a spus Cameron.
Vetoul Marii Britanii a reaprins tensiunile dintre partidul lui Cameron și liberal-democrații din coaliția de guvernare, iar Nick Clegg, liderul partidului Liberal-Democrat a lipsit de la ședință. Explicația lui Clegg pentru absența lui a fost că nu voia să distragă atenția primului ministru.
Opoziția a criticat poziția strictă a lui David Cameron de la Bruzelles, spunând că nu a făcut altceva decât să ignore interesele naționale pentur a apăra interesele euro-scenptice ale conservatorilor săi.
”Apartenența noastră la UE este vitală pentru interesul național” a răspuns Cameron. ”Nu a fost ușor (opoziția lui n.r.) dar a fost cea mai corectă decizie.”