Datorii la bănci? Iată câteva soluții utile

Datorii la bănci? Iată câteva soluții utile

Atunci când românii nu îşi mai permit plătească ratele la bancă au la îndemână câteva soluții.

Una dintre ele vine de la Guvern: amânarea ratelor pentru o perioadă de maxim nouă luni. Există însă niște condiții pentru cetățeni în acest caz.

Este necesar ca solicitanții să nu aibă restanțe la plata ratelor

În primul rând, trebuie să facă o solicitare la bancă. Apoi, să depună o declaraţie pe propria răspundere în care să menționeze faptul că au crescut cheltuielile cu 25% în ultimele trei luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Prudența economiștilor este însă legată de faptul că amânarea unor rate ar putea să crească rata dobânzilor ulterior.

ANPC, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, a deschis un centru unde există consultanţi.

Aici, prin procedura de insolvență a persoanelor fizice este reglementată situația în care datoriile acestora pot fi reeșalonate pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire încă un an.

Potrivit ANPC, de la începutul anului, au fost depuse aproape 400 de solicitări în acest sens.

O alternativă ar mai fi găsită și la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar care stă la dispoziția celor care întâmpină dificultăți la achitarea unor datorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)