DATORII ÎN 2017: România trebuie să plătească în noul an 1,26 miliarde de euro către UE și Banca Mondială
România trebuie să plătească în 2017 peste 1,26 miliarde de euro către Uniunea Europeană și Banca Mondială din împrumutul stand-by contractat în 2009, informează Agerpres.
Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate către UE și doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.
1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, restul sumei reprezentând dobânzile și comisioanele.
În 2016 România a plătit către UE și Banca Mondială 113 milioane de euro,din care doar 104 milioane au fost rambursate către Uniunea Europeană și către Banca Mondială 9,1 milioane de euro.
Întreaga sumă de 113 milioane euro reprezintă plăți de dobânzi și comisioane.
În 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost și anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI, ultima tranșă achitată în februarie ridicându-se la 165 milioane de euro.
În perioada 2009 — 2015 suma totală rambursată către cele trei instituții s-a ridicat la 4,837 miliarde de euro, din care peste 2,396 miliarde de euro către FMI, 2,273 miliarde către UE și 67 milioane de euro către Banca Mondială.
România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,77 miliarde de euro către Banca Mondială și UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,71 miliarde de euro.
Țara noastră este membră a Fondului Monetar Internațional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totală).