Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei
Datoria statului este în creștere de mulți ani, iar acum a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Gradul de îndatorare raportat la PIB este de 50,1%, conform Profit.ro.
În februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde de lei, față de 695 miliarde de lei, în ianuarie, și 667,3 miliarde de lei, în decembrie.
Nivelul de îndatorare raportat la PIB depinde destul de mult de evoluția PIB nominal, de ritmul împrumuturilor și de sumele care ajung la plată în cursul anului în contul datoriei.
Ministerul Finanțelor a împrumutat în primele luni din 2023 cu scopul de a-și acoperi cât mai mult din necesarul pentru tot anul în perioadele mai favorabile ale piețelor financiare. Potrivit Pofit.ro, prefinanțarea din ianuarie și februarie poate duce, din nou, la o depășire a pragului de 50% legat de îndatorare.
Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că depășirea pragului de 50% privind îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte un program pentru reducerea ponderii datoriei din PIB, iar acesta să includă și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor publice totale legate de salariile din sectorul public.
Guvernul a transmis că nu acceptă această soluție pentru a ieși din datorie, ci preferă o ieșire din această situație prin investiții și creștere economică.
Guvernul estimează că la finalul anului 2023 nivelul de îndatorare va fi de 46,8% din PIB.
Ce spune Ministerul Finanțelor
„Indicatorul datorie guvernamentală calculat în conformitate cu metodologia Uniunii Europene, pe baza datelor preliminate, exprimat ca procent în PIB, se situează la nivelul de 50,1% din PIB, la sfârșitul lunii februarie 2023. Conform metodologiei Uniunii Europene ponderea datoriei guvernamentale în PIB s-a calculat luând în considerare PIB-ul realizat în anul 2022 comunicat de către INS. Odată cu publicarea de către INS a PIB-ului pentru trimestrul I 2023, indicatorul ponderea datoriei guvernamentale în PIB urmează sa fie revizuit și se va republica.
În vederea menținerii indicatorului datorie guvernamentala în PIB la un nivel sustenabil Guvernul are în vedere următoarele măsuri privind stimularea creșterii economice:
• Cheltuielile pentru investiții publice pentru anul 2023, sunt estimate să ajungă la 7,2% din PIB. Investițiile publice sunt așteptate să aibă un impact pozitiv asupra potențialului de creștere al economiei, mai ales în condițiile unei perspective economice afectate de incertitudini generate de tensiunile geo-politice, creșterea prețurilor produselor energetice, blocajele pe lanțurile de aprovizionare, înăsprirea condițiilor financiare, etc. În plus, România va beneficia considerabil de pe urma mecanismelor de finanțare europene pe care le are la dispoziție. Astfel, în cadrul politicii de Coeziune 2021-2027, România are alocate fonduri europene în valoare de 31,35 miliarde euro, iar prin Mecanismul de redresare și reziliență, are un buget alocat de 27 miliarde euro din care 12,1 miliarde euro sunt finanțări nerambursabile, iar 14,9 miliarde euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut”, spune Ministerul Finanțelor.
Guvernul a împrumutat în patru luni cât pentru tot anul
Conform Profit, împrumuturile Guvernului au ajuns la 84,1 miliarde de lei pentru primele patru luni ale anului, după ce în aprilie statul a atras fonduri de 12 miliarde de lei în urma unor împrumutir de la bănci și investitori mari de pe piața internă.
Pentru tot anul este nevoie de împrumuturi de 160 de miliarde de lei, dintre care 68,4 miliarde de lei pentru acoperirea deficitului, iar restul pentru plata datoriilor vechi care au ajuns la scadență. Dar, împrumuturile mari din primele luni ale anului au determinat o concentrare de costuri cu dobânzi în cheltuielile statului în aceste luni.