Datoria publică a Franţei a atins un nou nivel record

Publicat: 28 06. 2013, 17:00

Datoria publică a Franţei a crescut cu 36,5 miliarde de euro în primele trei luni ale anului şi a atins nivelul record de 1.870 miliarde de euro la finele lunii martie, a anunţat, vineri, Biroul de statistică de la Paris, potrivit presstv.ir.

Îndatorarea raportată la PIB a urcat de la 90,2% la sfârşitul anului trecut la 91,7% la finele primului trimestru din acest an.

Franţa a anunţat deja că nu va putea respecta în acest an limita de deficit bugetar acceptată în UE, de 3% din PIB, şi estimează un nivel de 3,7%. Comisia Europeană a extins cu doi ani termenul până la care Franţa trebuie să aducă deficitul bugetar sub pragul european, dar a cerut în schimb reforme structurale dure.