Datoria guvernamentală a trecut de 50%. Valentin Ionescu: Statul se împrumută în principal ca să acopere cheltuielile cu asistența socială, cu salariile și cu cheltuielile materiale și de servicii (VIDEO)

Publicat: 22 05. 2023, 09:56
Foto: Pixabay

Datoria guvernamentală, adică datoria administrației publice ca procent din PIB, a sărit de 50%, față de 49,2%, cât era în prima lună a acestui an. Consultantul financiar Valentin Ionescu a comentat situația, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Luiza Cergan.

Valentin Ionescu, pe B1 TV, despre datoria guvernamentală

„Când statul se împrumută de un leu, trebuie să obțină din venituri fiscale un leu ca să își poată plăti datoria pe care și-a făcut-o și, eventual, să aibă peste această sumă. Asta se numește un efect de multiplicare, or asta nu se întâmplă de 30 de ani, nu e vorba de guvernul acesta. Asta exprimă ineficiența cheltuirii banului public, dat fiind faptul că efectul de multiplicare este negativ”, a explicat consultantul financiar.

„Ceea ce decurge de aici este cea de-a doua problemă, și anume structura datoriei publice, în sensul că statul se împrumută în principal ca să acopere cheltuielile cu asistența socială, cu salariile și cu cheltuielile materiale și de servicii. Foarte puțini bani se duc pe investiții de capital, unde s-ar vedea mult mai bine efectul acela de multiplicare despre care v-am vorbit, pentru că banii s-ar duce în economie, ceea ce se întâmplă mai puțin”, a adăugat el.

„A treia problemă este că, dacă statul se împrumută de așa de mulți bani, și am să vă dau iarăși un exemplu să se înțeleagă, dacă, de plidă, statul se împrumută de 100 de lei, dintr-o 100 de lei pe care îi găsește în sectorul bancar se împrumută de 80 de lei, doar 20 de lei mai rămân la dispoziția sectorului privat ca să se finanțeze. Prin urmare, apare încă un efect negativ”, a continuat Valentin Ionescu.

„Atunci, deși avem o legislație care în mod normal ar trebui să limiteze apetența de a cheltui bani publici la nesfârșit (…), plafoanele astea uneori au fost respectate, alteori nu au fost respectate. Uneori s-au făcut jonglerii prin creșterea Produsului Intern Brut ca să se justifice un venit mai mare, care s-a văzut că de multe ori a fost supradimensionat, și în felul acesta să se cheltuie mai mulți bani”, spune expertul.

„În capcana asta am trăit ani de zile. Atunci, soluția (…) ar fi următoarea – în primul rând, să faci o evaluare a tuturor serviciilor publice ca să vezi de ce servicii ai nevoie și care sunt acele servicii publice inventate de care populația, de fapt, nu are nevoie. Automat asta înseamnă să reduci o cheltuială pe agenții publice și cheltuială de personal, pentru că s-au făcut, de-a lungul anilor, multe angajări nejustificate. Totodată, să reduci substanțial cheltuielile materiale și de servicii în acest an. O restructurare a agențiilor guvernamentale, de asemenea, este necesară”, a mai declarat Valentin Ionescu.