Date ale clienților unor lanțuri hoteliere din SUA, sustrase de hackeri
White Lodging, companie care gestionează francize ale hotelurilor Hilton, Marriott, Sheraton şi Westin, a fost vizată, în 2013, de atacuri informatice care le-au permis hackerilor să aibă acces la date despre cardurile clienţilor, a dezvăluit expertul Brian Krebs citat de CNN.
Potrivit lui Krebs, surse din industria bancară au constatat fraude privind date ale unor carduri utilizate la hoteluri Marriott.
Au fost vizaţi clienţi ai unor hoteluri din Austin, Chicago, Denver, Los Angeles, Louisville şi Tampa.
Compania White Lodging, cu sediul în Merrillville (Indiana), a confirmat că au existat unele probleme, fără însă a oferi detalii.
„O investigaţie este în curs de desfăşurare; vom furniza informaţiile când acestea vor fi disponibile”, a comunicat White Lodging.