Undeva la 13% din producția de cereale a Ucrainei a ajuns în România și este depozitată în silozurile fermierilor români, a declarat Daniel Frei de la Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin – BOVICOOP, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Întrebat despre protestele organizate vineri la nivel național de fermierii români, Daniel Frei a spus: „Protestul vine ca urmare a acestor importuri din Ucraina, necontrolate. Aceste cereale trebuiau să ajungă în țările care aveau nevoie de ele. Din păcate, în loc de tranzit pe teritoriul României, știm, undeva la 13% din producția de cereale a Ucrainei a ajuns în România și este depozitată în silozurile noastre de către traderi sau chiar de către unii fermieri care au încercat să facă pe comercianții”.
„Este o situație în care mulți fermieri, mai ales din cultura mare, n-au reușit ca să își vândă producțiile de anul trecut. Dacă la recoltare, de exemplu, la grâu prețul a fost de 1,5 lei, astăzi nu reușesc să îl vândă nici măcar la 90 de bani, deci este o situație grea pentru ei, o situație în care mâine-poimâine trebuie să intrăm în câmp ca să semănăm culturile de primăvară și mai sunt câteva luni până la recolta de grâu”, a continuat Daniel Frei.
„Acesta este principalul motiv pentru care am ieșit astăzi, dar noi, cei care avem și zootehnie, și în special vacă de lapte, am fost alături de ei fiindcă și noi, la fel, suntem afectați, avem și noi problemel noastre și am zis că trebuie să fim alături de ei (…). Încercăm undeva ca să stăm aproape și să ținem aproape, indiferent de ce ramură a agriculturii facem parte”, a mai spus el.