Daniel Chițoiu: S-a discutat în USL de suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, acum subiectul e închis

Daniel Chițoiu: S-a discutat în USL de suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, acum subiectul e închis

Vicepremierul şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat sâmbătă, că la sfârşitul lui 2012 în coaliţia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, dar în USL nu s-a ajuns la o decizie, iar în acest moment subiectul este înschis.

Chițoiu a precizat că s-a discutat în cadrul coaliției de guvernământ despre un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci şi a privaţilor, transmite Mediafax.

„Da, am discutat. La sfârşitul anului trecut s-a luat în discuţie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat în discuţie şi nici nu am mai făcut calcule sau analize. Da, dar atunci a fost în discuţie ca suprataxarea să fie pentru toţi care realizează venituri, dar nu s-a stabilit limita minimă la vremea respectivă. Era vorba de cifră brută sau cifră netă, peste 1.000 de Euro”, a precizat Chiţoiu. Chiţoiu a precizat că în USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toţi cei care obţin venituri să fie suprataxaţi.

„Guvernul USL aplică programul de guvernare aprobat în Parlament. Toate politicile publice şi economice se iau prin decizie politică la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politică astfel încât să implementăm acest proiect”, a spus Chiţoiu.

Ministrul de Finanțe a precizat că premierul Victor Ponta nu i-a cerut să reia discuţiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind că subiectul este „deocamdată închis”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`