Indexările de pensii ar trebui să fie făcute, pentru că pensionarilor trebuie să li se dea ceea ce li s-a promis prin acte legislative, a declarat Daniel Breaz (PNL), luni, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Întrebat la ce să se aștepte oamenii din ianuarie, liberalul a spus: „Eu aș vrea să văd proiectul final al acestei ordonanțe. Apropo de anumite sporuri, care au fost înghețate, pot să vă dau un exemplu. Pentru cadrele universitare, sporul de doctor, care se raportează la salariul minim brut pe economie, este înghețat la 950 de lei brut, adică de când era salariul 1.900 de lei, de vreo trei-patru ani de zile”.
„Nu știu dacă o să fie indexări de pensii, astea ar trebui să fie făcute, pentru că pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis prin acte legislative, dar eu aștept rezultatul final, să vedem textul respectiv, până acum s-a discutat pe marginea unor drafturi ale acelei ordonanțe-trenuleț, și vom vedea dacă într-adevăr vor fi luate măsuri de acest fel”, a adăugat Daniel Breaz.
„Din punctul meu de vedere, trebuie să ne gândim cum creștem PIB. Trebuie să ne gândim cum creștem PIB, pentru că atunci începem să ne rezolvăm problemele financiare, vom avea bani mai mulți și atunci ne vom permite să nu mai luăm împrumuturile pe care le-am luat”, a mai spus Daniel Breaz.