Daniel Băluță: Creăm aceste elemente importante de infrastructură în Sectorul 4 ca să atragem investiții și familii tinere / 14.000 de copii născuți în sector în ultimii patru ani, peste 10.000 de familii tinere venite aici (VIDEO)

Publicat: 04 02. 2024, 21:57
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD) / captură video B1 TV

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a vorbit despre situația din sector, duminică, pe B1 TV, la „Selectiv cu Dan Bucura, și a explicat că proiectele de infrastructură sunt menite să atragă investiții, care la rândul lor să creeze „locuri de muncă bine plătite”, și familii tinere.

Primarul Sectorului 4, pe B1 TV: Condițiile pe care le creăm cresc calitatea vieții în comunitatea noastră

Întrebat ce îi cer astăzi locuitorii Sectorului 4, edilul a explicat: „Sunt două categorii de lucruri, unele pe care le găsim din punct de vedere sociologic inclusiv la nivel național – și e o preocupare vie, de exemplu, pe care o avem, aceea de aduce investitori în Sectorul 4, de aceea și creăm aceste elemente de infrastructură importante, pentru că reprezintă singura modalitate putem aduce investiții ce creează locuri de muncă bine plătite”.

„De asemenea, am creat o infrastructură menită să aducă cât mai multe familii tinere și să avem cât mai multe nașteri în Sectorul 4 – și sunt extrem de bucuro să vă spun că în ultimii patru ani am avut 14.000 de copii care s-au născut în Sectorul 4, peste 10.000 de familii tinere care au venit în Sectorul 4”, a adăugat Daniel Băluță.

„Asta înseamnă că aceste condiții pe care le rezolvăm, și sunt unele complexe, vedeți, începând de la maternitate, de la creșă, grădiniță, școală, liceu, facultate, toate lucrurile astea, împreună cu parcurile, împreună cu infrastructura, nu fac altceva decât să crească ceea ce înseamnă calitatea vieții în comunitatea noastră”, a mai spus primarul Sectorului 4.