Dacă se va vota această lege, fiecare angajat român va avea o zi liberă, plătită de stat. Iată condițiile

Dacă se va vota această lege, fiecare angajat român va avea o zi liberă, plătită de stat. Iată condițiile
Sursa Foto: pixabay.com

Dacă un proiect depus la Parlament va fi aprobat şi promulgat de preşedinte, angajaţii români ar putea avea o nouă zi liberă, plătită, în fiecare an.

Proiectul de lege – iniţiat de 19 senatori PNL şi unul PSD – vine în completarea articolului 139 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii).

Modificarea pe care senatorii vor să o facă în Codul Muncii se referă la acordarea unei zile libere persoanelor salariate, cu ocazia zilei de naştere.

Proiectul de lege va fi dezbătut iniţial în Senat, iar ulterior, dacă va fi adoptat, va ajunge în Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, notează Antena 3 CNN.

Argumentele guvernanților

„Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat.

În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi.

Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective„, se menționează în expunerea de motive a proiectului.

Petrecerile onomastice aduc bani la buget

Parlamentarii au argumentat că românii vor avea astfel posibilitatea „de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel „se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”. 

„Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai explicat senatorii în expunerea de motive.

În plus, senatorii au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`