Curtea Europeană de Conturi: RRomânia, Grecia, Ungaria şi Spania nu aplică integral legislaţia comunitară privind lemnul

Curtea Europeană de Conturi: RRomânia, Grecia, Ungaria şi Spania nu aplică integral legislaţia comunitară privind lemnul
Foto: rfi.ro

România, Grecia, Ungaria şi Spania nu respectă integral reglementările Uniunii Europene, astfel că există posibilitatea ca lemnul obținut ilegal să fie exportat în continuare prin cele patru țări, se arată într-un raport al Curţii de Conturi Europene, citat de Mediafax.

„Patru ţări (Grecia, Ungaria, România şi Spania) nu au pus încă pe deplin în aplicare Regulamentul UE privind lemnul, care a fost introdus pentru a preveni pătrunderea lemnului obţinut ilegal pe piaţa UE. În condiţiile în care veriga cea mai slabă a lanţului de control determină soliditatea de ansamblu a acestuia pe piaţa unică, lemnul obţinut în mod ilegal ar putea fi importat în continuare în UE prin intermediul acestor patru ţări”, afirmă într-un comunicat Karel Pinxten, membru al Curţii, responsabil cu acest raport.

Planul de combatere a exploatării ilegale a lemnului a fost lansat în 2003. Totodată, UE a promovat un regim de licențe prin care să se asigure că lemnul exportat este tăiat în mod legal. În cadrul acestui plan, Comisia Europeană a acordat  300 de milioane de euro pentru 35 de ţări. Chiar și așa, efectele proiectului au fost limitate.

Progresele reduse în acest domeniu sunt explicate prin lipsa de planificare la nivelul Comisiei Europene și inexistența unor priorități clare de finanțare, în contextul în care la 12 ani de la introducerea acestui plan, în afara de Indonezia şi Ghana care au făcut paşi importanţi în direcţia obţinerii unei licenţe definitive pentru lemnul pe care îl exportă, nicio altă țară nu au obținut aprobarea deplină.

În acest context, Curtea recomandă Comisiei să stabilească obiective clare şi mijloacele de atingere a acestora, să îşi aloce resursele în ţările producătoare de lemn în care acestea pot avea cel mai puternic impact şi să se asigure că regulamentul privind lemnul este pus pe deplin în aplicare în toate statele membre.

Potrivit ultimelor evaluări, Grecia, Ungaria, România şi Spania sunt țările care nu au luat măsurile necesare pentru prevenirea importului de lemn obținut în mod ilegal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`