Cum pot fi cheltuite cele aproape 80 de miliarde de euro pe care România le-a primit de la UE

Publicat: 24 07. 2020, 16:43
Foto: pixabay.com

România a obținut 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, a anunțatpreședintele Klaus Iohannis la Bruxelles, unde s-a ajuns la un acord privind pachetul de redresare economică. Suma prezentată de președinte este împărțită în fondurile europene parte din bugetul multianual 2021-2027 (46,4 miliarde de euro) și fondul pentru redresare economică (33,5 miliarde de euro).

Ce spune ministrul Fondurilor Europene despre cheltuirea celor 80 de miliarde de euro

În acest context, Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș a dezvăluit că cele 80 de miliarde de euro, fonduri europene, puse la dispoziție pentru România, vor fi direcționate spre investiții. În acest sens, potrivit demnitarului, infrastructura – autostrăzi și căi ferate – este domeniul prioritar. Închiderea coridoarelor de transport în care intră autostrada Sibiu- Pitești, Centura Capitalei și ceea ce a mai rămas de finalizat din proiectul Lugoj – Deva, ar putea reprezenta obiectivele pe care Guvernul le are în vedere.

„Este prematur să avansăm sume pe domenii de investiții, dar prioritare rămân investițiile în infrastructura de transport, investițiile privind refacerea sistemului de irigații, sănătate și educație care sunt servicii publice de importanță strategică națională și digitalizarea.

Vor fi anunțate în curând prioritățile strategice ale României și cum va fi gândită partea de alocare de resurse.

Infrastructura – autostrăzi și căi ferate – este domeniul prioritar. România are obligația de a finaliza până în 2030 închiderea coridoarelor de transport în care intră autostrada Sibiu- Pitești, care e proiect de importanță strategică națională, Centura Capitalei acre e pe Coridorul 4 de transport european, Lugoj – Deva parte cât a mai rămas, pentru ca ca întreg Coridorul 4 de transport transeuropean să fie închis conform obligației României ca până în 2030 să fie redat funcțional acest coridor”, a explicat Boloș la Digi 24.

Ministrul Boloș a respins posibilitatea ca banii să fie folosiți pentru alte cheltuieli curente – pensii și salarii : „Nu prea se poate discuta de cheltuielile curente ale statului, acestea rămân în sarcina bugetului național, deciziile sunt în funcție de resursele disponibile pe care statul le are”. Ministrul a subliniat că România are o șansă istorică și o mare provocare – „de a tura motoarele” legat de capacitatea de implementare.

Fonduri europene de 80 de miliarde de euro, disponibile pentru România

PreședinteleKlaus Iohannisa fost la Bruxelles în weekendul care s-a încheiat, unde a discutat cu liderii celorlalte 26 de state naționale din UE despre cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, dar și despre pachetul european de redresare economică. După lungi negocieri și discuții aprinse, șeful statului avea să anunțe, marți dimineață, că șefii de stat și de guvern au ajuns la un consens și au parafatun acord, care prevede o alocare totală deaproape 80 de miliarde de euro pentru România. Cu toate acestea, forma convenită la reuniunea specială a Consiliului European mai are nevoie și de girul Parlamentului European, care trebuie să îl adopte bugetul UE prin vot.