Sezonul estival a început să își facă prezența din ce în ce mai mult, mai ales în ceea ce privește ultimele temperaturi înregistrate, iar de multe ori pentru a ne răcori alegem băuturi răcoritoare. Însă, nu avem întotdeauna frigiderul lângă noi care să ne salveze și să punem la rece băuturile preferate.
Cu toate acestea, există mai multe soluții simple prin care puteți să păstrați băuturile reci fără frigider, fie că sunteți acasă, fi vă aflați pe plajă sau alte locuri din natură.
De multe ori alegem să ținem băuturile în frigider pentru a le păstra la răcoare, însă pentru a evita așteptarea, care poate dura și 20 de minute în acest sens, există o soluție mult mai rapidă și în câteva minute puteți servi băuturile gustoase și răcoritoare.
Așadar, pentru început, trebuie să scoateți din congelator cât mai multe cuburi de gheață, după care le puneți într-un vas cu apă rece și adăugați câteva lingurițe de sare. Apoi, puteți adăuga sticlele de suc sau de bere în vasul cu gheață, iar astfel băuturile se vor răci în maximum 5 minute.
Explicația este că sarea și gheața ajută lichidul din interiorul sticlelor să ajungă la fel de rece, precum apa din vas, într-un timp foarte scurt.
În general, în timpul sezonului de vară plecăm în vacanțe la mare sau uneori la picnic și luăm cu noi băuturi gata scoase din frigider sau chiar din congelator, sau în alte cazuri alții aleg să ia inclusiv gheața cu ei.
Cu toate acestea, la un moment dat gheața se va topi, iar în acel moment puteți să păstrați în continuare băuturile la rece printr-o metodă destul de simplă.
Este important să aveți în apropiere un izvor sau o fântână cu apă rece. Astfel că, puteți așeza sticlele cu băutură direct pe iarbă, iar apoi să le înveliți într-un material din bumbac peste care puteți să adăugați apa de izvor din când în când. În acest mod, băuturile vor rămâne reci pe întreg parcursul zilei, conform sursei citate.