Premierul Victor Ponta susţine pe contul său de Facebook că „România continuă creșterea economică”, după ce Institutul Național de Statistică a publicat date potrivit cărora PIB a scăzut cu 1% în trimestrul II față de trimestrul I, iar creşterea anuală a coborât de la 3,9% la 1,2%.
„Datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creșterea economică! Cu +2,6 față de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% creștere industrială și în graficul creșterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem în continuare una din cele mai solide creșteri din UE. Este ca și când mergeam cu mașina cu 130 km la oră și acum mergem cu 100 km la oră – dar merge tot înainte”, scrie Victor Ponta.
„Avem mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creșterii, mai ales că în regiune sunt și semne proaste. Mai avem spațiu de creștere pentru toamna aceasta și de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci și am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocați de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante”, încheie premierul.
Produsul intrern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% faţă de primul trimestru. Creşterea anuală a coborât semnificativ atât la nivel trimestrial, de la 3,9% la 1,2%, cât şi semestrial, la 2,4% serie brut şi 2,6% serie ajustată sezonier, cu mult sub estimările autorităţilor, de 3,5% pe an, informează INS. (Detalii AICI)