Cum comentează oficialii europeni anunțul premierului Papandreou privind referendumul din Grecia
Anunțul premierului grec George Papandreou conform căruia autoritățile de la Antena vor organiza un referendum pe tema noului acord european de susținere financiară a țării a atras după sine reacții dure ale oficialilor europeni, informează Reuters.
Rainer Bruederle, lider al coaliției de guvernământ din Germania susține că gestul este bizar, în condițiile în care prim-ministrul a fost de acord cu pachetul de salvare oferit de liderii europeni.
“Am fost iritat de această știre. Este un mod bizar de a acționa. Premierul a fost de acord cu pachetul de salvare de care beneficiază țara sa. Alte țări fac sacrificii considerabile pentru zeci de ani de management defectuos și o conducere deficitară a Greciei – au fost luate decizii greșite și țara a intrat singură în această criză”, a precizat Bruederle.
De asemenea, liderul partidului democrat liberal, a spus că tot ce se mai poate face acum este așteptarea deciziei statului elen, care poate respinge ajutorul.
“Nu putem face decât un singur lucru: să ne pregătim pentru eventualitatea unei insolvențe a Greciei, iar dacă angajamentele nu vor fi îndeplinite se va ajunge la punctul în care banii nu vor mai fi virați”, a adăugat Rainer Bruederle.
Ministrul afacerilor europene din Finlanda, Alexander Stubb este de părere că “situația este atât de încordată, încât ar fi un vot asupra statutului de membru al zonei euro”, iar planul de salvare a Greciei nu va fi pus în practică dacă Grecia nu va adopta reformele cerute.
La rândul său, economistul Christopher Pissarides, laureat al premiului Nobel, declară că este destul de dificil de estimat ce se va întâmpla cu Grecia dacă rezultatul referendumului este negativ.
“Va fi destul de rău pentru Uniunea Europeană și mai ales zona euro, dar mult mai rău pentru Grecia. În cazul unui vot negativ, Grecia va declara imediat falimentul. Nu îi văd rămânân în zona euro”, a precizat Pissarides.
Yannis Michelakis, purtătorul de cuvânt al partidului de opoziție Noua Democrație spune că George Papandreou este un om „periculos”, care “aruncă statul Greciei de membru UE ca pe o monedă în aer”.
“Nu poate guverna și în loc să se retragă onorabil, dinamitează tot”, a mai spus Michelakis.
Joi, 26 octombrie, liderii statelor din zona euro au ajuns la un acord în urma unor negocieri la summit-ul de la Bruxelles, care prevede o puternică reducre a datoriei Greciei și mobilizarea a 1.000 de miliarde de euro.