În urma discuțiilor din Parlament cu privire la legea de conversie a creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, Băncii Naționale i s-a solicitat o analiză privind evoluția în timp a unui credit ipotecar pe 30 de ani, luat în ianuarie 2006 în franci elvețieni, euro și lei. Valoarea este de 60.000 de euro, echivalent franci și lei.
Analiza a fost împărțită, respectiv ce a plătit fiecare din ianuarie 2016 până în septembrie 2016 și ce se va plăti până la finalul anului 2035. BNR a luat în considerare plăți constante.
Cristian Hostiuc a analizat aceste rezultate pentru Ziarul Financiar şi a tras o serie de concluzii legate de situația actuală a creditelor în franci elvețieni.
Conform calculelor BNR, percepția publicului asupra pierderilor suferite de cei cu credite în franci elvețieni este eronată, cei mai afectați fiind cei care au luat credite în lei, fiindcă aceștia au plătit cu mult mai mult.
O altă concluzie privește cazul în care Parlamentul ar putea aproba legea de conversie a creditelor în CHf la cursul istoric, astfel că cei cu împrumuturi în euro vor plăti cel mai mult în final, per total.
Dacă legea nu va fi aprobată, cei care vor plăti mai mult în acești 30 de ani vor fi cei în CHF și cei cu împrumuturi în lei, cel mai puțin.
Băncile au creat și au vândut un produs în franci elvețieni special ca persoanele fizice române să se încadreze în criterii pentru acest credit ipotecar, dar care avea un risc valutar foarte mare, transferat total clienților.
„Trebuie reamintit că persoanele fizice nu sunt investitori sofisticaţi şi nu sunt conştienţi de efectele unei evoluţii nefavorabile a cursului valutar. După ce au dat aceste credite atât în franci cât şi în euro, băncile s-au protejat de evoluţia cursului fără să-şi avertizeze clienţii de acest lucru în momentul acordării creditului”, a precizat Cristian Hostiuc, jurnalist la Ziarul Financiar.
O realitate de luat în calcul drept o situație obiectivă este căderea pieței imobiliare, fiindcă în aceste condiții, debitorii se întreabă care este sensul să plătească un credit ipotecar dublu față de valoarea reală a apartamentului.
Creditorii în franci, euro și lei ar trebui aduși la același nivel pentru a elimina discriminarea, iar băncile sunt cele care trebuie să vină cu soluții.
Sursa: Ziarul financiar