„În 2021, aproximativ nouă din zece (89%) persoane din Uniunea Europeană, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani, au folosit internetul în special pentru citirea ştirilor online” se menţionează în cele mai recente statistici referitoare la acest subiect publicate de Eurostat.
Conform datelor publicate, în România s-a înregistrat cea mai scăzută pondere a utilizatorilor de internet care citesc ştiri online, urmată de Germania şi Franţa.
Datele pentru 2021 arată că 72% dintre utilizatorii de internet din UE, cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani, au accesat site-uri de reviste, ziare şi ştiri online, o creştere de două puncte procentuale (pp) comparativ cu 2016.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a utilizatorilor de internet care citesc ştiri online s-a remarcat în Finlanda (93%), Lituania şi Cehia (92%), Croaţia şi Grecia (90%).
Cei mai puţini interesaţi de ştirile online s-au declarat internauţii din România (59%), Germania (62%), Franţa (63%), Italia (64%) şi Belgia (67%).