Cu banii cash în pungă? ”Descurcărețul” Tudose a reușit să-și cumpere două mașini Mercedes fără să aibă de-a face cu băncile (FOTO)

Publicat: 30 08. 2017, 13:05
Foto: Libertatea

Mihai Tudose a continuat și marți seria atacurilor îndreptate împotriva băncilor. Premierul a cerut iar acestora ”să facă o activitate normală, să facă banking în România, să își plătească dările la stat”. (Detalii AICI)

De data aceasta, însă, pentru a arăta cât de puțină încredere are în astfel de instituții, prim-ministrul a susținut că nici măcar salariul nu și-l ia pe card deoarece nu vrea să le plătească băncilor niciun comision. (Detalii AICI)

Tudose este, probabil, singurul prim-ministru din Uniunea Europeană care susține că refuză să-și primească salariul pe card, pentru a nu plăti comisioane băncilor. Asta în contextul în care un stat, dacă vrea, are soluții legale de a-i scăpa pe clienții băncilor de comisioane.

Declarația, însă, este cu atât mai interesantă cu cât premierul și-a trecut în declarația de avere că are două autoturisme marca Mercedes, fabricate în anul 2011, respectiv în 2015. Mașini deloc ieftine dar pe care, în mod misterios, Mihai Tudose a reușit să și le achiziționeze fără a avea conturi în bancă și, în general, fără a avea de-a face cu băncile.

Foto: cdep.ro

Tot marți, șeful Guvernului a declarat, pentru România TV, că își dorește de la bănci "intrarea în normalitate".

"Să facă o activitate normală, să facă banking în România, să își plătească dările la stat. (…) Am mai auzit țipete și scâncete: 'Domnule, dar știți câți bani plătim noi la stat?'. Adică impozite pe clădiri și impozite pe salarii. Am înțeles că îți plătești impozitul pe clădirea mare și frumoasă făcută eventual tot cu banii noștri și îți plătești impozitul pe salariul ăla frumos, de șef de bancă. Păi nici pe alea nu vrei să le plătești? Eu vorbesc de impozitul pe profit, că dacă, repet, tu ești bancă și n-ai profit, avem o problemă", a susținut premierul, potrivit Agerpres.

De precizat este că din 9 mai 2015 a intrat în vigoare o lege care plafonează operațiunile în numerar, prin urmare dacă o persoană vrea să achiziționeze un produs de valoare, nu poate face acest lucru decât prin intermediul unităților bancare.

Astfel, încasările în numerar de la operatorii economici se realizează în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană, iar plățile în numerar către firme se efectuează în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi, se arată în lege. De asemenea, aceasta interzice plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 de lei, preciează avocatnet.ro.