Criza împlinește trei ani pe 15 septembrie 2011
Criza a debutat în forță pe 15 septembrie 2008, odată cu falimentul Lehman Brothers. Încă de pe 9 septembrie compania americană a pierdut 45%, după ce o bancă coreeană de dezvoltare, care negocia o preluare a 50% din acțiuni s-a retras.
Standard & Poor‘s a amenințat cu reducerea ratingului, iar pe 11 septembrie cotația Lehman s-a prăbușit cu încă 42%. Guvernul și Trezoreria au refuzat folosirea banilor publici pentru salvarea companiei.
Pe 15 septembrie au anunțat oficial falimentul, apoi acțiunile AIG s-au prăbușit. Regulatorii asigurătorilor permit AIG să acceseze 20 de miliarde de dolari pentru stoparea crizei de lichidități. Criza a început.
Inițial, analiștii speculau că aceasta se va încheia după salvarea băncilor aflate în pragul falimentului și că economiile își vor reveni în urma programelor de susținere, care au însumat sute de miliarde de dolari.
Astăzi, 15 septembrie 2011, lumea a intrat în criza datoriilor suverane și a șomajului, cu pericolul de a reintra în recesiune. Economiile dezvoltate se confruntă cu probleme, iar autoritățile nu găsesc soluții pe termen lung.
„Actuala criză are potențialul de a fi mai rea decât cea cauzată de prăbușirea Lehman Brothers“, spune miliardarul american George Soroş.
Discuțiile despre viitorul Uniunii Europene ajung invariabil la o modificare substanțială a acestui mod de lucru, care implică și pierderea suveranității de către statele cu probleme. Analiștii susțin însă că soluția de salvare s-ar putea să nu includă toate statele care sunt acum în zona euro sau aspiră la statutul de membru.