Situația economică precară i-a obligat pe români să își regândească prioritățile. Dacă până în 2008 populația intrase într-o adevărată frenezie a împrumuturilor și a achizițiilor necontrolate, în ultimii trei ani de criză depozitele românilor din bănci au crescut cu 40 de miliarde de lei în timp ce soldul creditelor a rămas relativ constant.
Finalul anului trecut a adus pentru sectorul bancar un nou record, depozitele constituite de populație, companii și instituțiile publice ajungând la 309 miliarde de lei, echivalentul a 72 de miliarde de euro, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. Prin comparație, la finalul lui 2008, anul în care criza s-a declanșat în România, depozitele din băncile românești erau de 169 de miliarde de lei, potrivit zf.ro.
Din depozitele de 309 de miliarde de lei, 286 de miliarde, aproximativ 92%, fac parte din protofoliul instituțiilor bancare înscrise în programul de garantare al depozitelor. Diferența fiind constituită din depozite depuse la filialele băncilor străine, economiile respective fiind garantate potrivit regulamentelor din țările respective.
Criza pare să îi fi dereminat pe clienții băncilor să își administreze diferit bugetul, românii trecând de la consumul susținut cu ajutorul creditelor la o politică de prudență bazată pe economisire și prudență financiară.
Modificarea tendințelor pieței financiare a fost determinată și de creșterea dobânzilor la lei, care în perioada de la debutul crizei au ajuns și la 16-17% pe an dar și de reducerea veniturilor și a puterii de cumpărare a românilor.
A doua jumătate a anului trecut a adus primele semne ale deblocării creditării în România, soldul crescând de la 200 de miliarde la 224 de miliarde la sfârșitul lunii noiembrie.
Dacă în perioada exploziei creditelor de consum în România, 2004-2008, creșterile de volum ale creditelor acordate de bănci se situau constant peste 10% anual, în ultimii trei gradul de îndatorare al românilor a rămas relativ nemodificat.