Criza facturilor | Virgil Popescu: Vom pune în lege obligativitatea furnizorilor de a nu debranșa, de a reface facturile întocmite eronat și de a nu percepe penalități / Nimeni nu rămâne cu banii dați și nerecuperați (VIDEO)
Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a declarat marți, pentru B1 TV, că toate facturile calculate greșit vor fi refăcute. Furnizorii s-au angajat să nu emită penalități pentru cei care nu au plătit facturile respective și nici să nu recurgă la debranșări. Popescu a mai spus că statul va avea grijă ca furnizorii să se țină de cuvânt. Ministrul a mai afirmat că românii care au plătit deja facturile incorect calculate vor primi diferența de bani înapoi și a explicat cum se va întâmpla acest lucru.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Popescu susține că nu vor exista debranșări sau penalități pentru cei care nu au plătit facturile greșite
„Azi, la întâlnirea pe care am avut-o la Guvern cu premierul, secretarul general, producătorii, furnizorii, Consiliul Concurenței, ANRE, am ieșit toți și furnizorii au promis clar că nu vor percepe absolut nicio penalitate și nu vor abuza să facă debranșări. Noi ne vom asigura că acest lucru se întâmplă și acest lucru se va întâmpla și într-o perspectivă viitoare dacă vom mai avea această situație. Eu sper ca ăsta să fi fost un episod care nu se va mai întâmpla.
Modificările pe care le vom face săptămâna viitoare sunt gândite să nu se mai modifice substanțial soft-ul, ci să fie updatat foarte repede. Ne vom asigura și vom pune în lege, vom modifica prin OUG, obligativitatea furnizorilor de a nu debranșa, de a reface facturile întocmite eronat și de a nu percepe penalități asta nu doar pentru acele facturi neapărat, ci pentru toate facturile care au fost sau vor fi întocmite”, a declarat ministrul Popescu.
Cei care au plătit facturile incorect calculate vor primi diferența de bani înapoi
„Pentru orice divergență între un clienți și furnizor pe o sumă de rambursat, clientul notifică furnizorul și dacă suma e mai mică de 100 de lei, se recuperează în factura următoare, dacă e mai mare de 100 de lei, furnizorul are obligația în cinci zile să returneze banii. Dacă factura vine imediat refăcută, vorbim de o diferență între factura eronată și cea finală, diferența, dacă rămâne, se supune aceleiași reglementări. Deci nimeni nu rămâne cu banii dați și nerecuperați”, a mai declarat ministrul Energiei, pentru B1 TV.