Cristian Sima: În timp ce moneda europeană e zguduită de diferite crize, Isărescu abia așteaptă să o adopte și să scape de responsabilitatea de a găsit politica monetară adecvată unei economii atipice

Cristian Sima a vorbit, în cadrul emisiunii ”Capital TV”, difuzată la B1 TV și moderată de Claudiu Șerban, despre culisele crizelor din Uniunea Europeană. Acesta a mai subliniat faptul că Germania este singurul stat care este avantajat de crearea monedei euro.

Brokerul l-a adus în discuție pe Mugur Isărescu, moneda euro, tunul financiar pe care l-a dat George Soroș, dar și conspirațiile care există la nivel mondial.

”În timp ce moneda europeană e zguduită de diferite crize sistemice, pe malul Dâmboviței, guvernatorul Mugur Isărescu, abia așteaptă să o adopte și să scape de responsabilitatea de a găsi politica monetară adecvată unei economii atipice. Românii își doresc și ei o cât mai rapidă renunțare la leu, îmbrățișând un vechi concept din perioada comunistă potrivit căruia tot ce vine din vest e bun.

Cum experiența țărilor care au trecut la euro în ultimii 17 ani se poate sintetiza într-o singură butadă: pentru unii o fost mumă iar pentru alții ciumă, voi încerca pe scurt să analizez implicațiile renunțării la moneda națională.

Rotschild spunea : Dați-mi posibilitatea să emit și să controlez banii unei țări și nu mă mai interesează cine scrie legile și nici cine guvernează.

În zilele noastre, zicerea lui Rotschild pare să se potrivească perfect Greciei dar mult mai puțin Germaniei.

Să ne aducem aminte cum a apărut moneda unică europeană. Ar fi bine să putem învăța din greșelile celorlalți.

În 1992, piața monetară era în fierbere. Germanii țineau dobânzile foarte sus pentru a-și sprijini moneda după unificarea 1-1 cu marca est-germană, într-un pariu al cancelarului Kohl considerat de toți economiștii vremii un pariu sinucigaș. Regulile după care se făceau schimburile valutare în Europa constituiau așa-numitul Șarpe Monetar sau ERM (European Exchange Rate Mechanism). Șarpele Monetar presupunea un schimb valutar stabil între orice monedă a Comunității Europene și ECU (strămoșul monedei euro), cu o limitată posibilitate de oscilație de +/- 2.25%.

Chiar și atunci lira italiană putea oscila mai mult decât celelalte monede, și anume cu +/- 6%. În cazul în care aceste limite erau atinse, guvernul țării neascultătoare trebuia să intervina cumpărând monedă proprie sau ridicând rata dobânzii de referință. Dacă nici atunci nu se reușea reintrarea între limitele fixate de Șarpele Monetar, guvernul era obligat să devalorizeze moneda națională cu încă un prag, deci cu încă 4.5%, respectiv cu 12% în cazul Italiei.

Pe 16 septembrie 1992, zi cunoscută ca Miercurea Neagră, guvernul britanic condus de John Major cedează în fața speculatorilor după mai mult de cinci luni de luptă, ieșind din Șarpele Monetar și lăsând sterlina să cadă liber. În acel moment, dobânzile pe sterlină atinseseră pragul inimaginabil de 15% și Marea Britanie intră într-o profundă recesiune. Se pare că, în razboiul de susținere a sterlinei, (Banca Angliei) a ars peste 27 de miliarde. Inițial, britanicii refuzaseră să adere la acest sistem, dar în 1990, împinși de la spate de același John Major, pe atunci ministru de finanțe în guvernul Thatcher, s-au lăsat hipnotizați de cobra europeană.

Tot în septembrie 1992, ca urmare a atacurilor speculative, lira italiană se devalorizează de la 750 Lit/DM la 1000 Lit/DM în mai puțin de o lună. Banca d’Italia luptă mult mai dârz decât britanicii și împrumută masiv, peste 48 mld DM, pentru a cumpăra lire și a menține cursul. Din păcate, pierde și ea războiul, iar guvernul italian se trezește cu o datorie enormă în mărci, la dobânzi uriașe, față de statul german. Poate și datorită acestui împrumut Helmuth Kohl câștiga pariul unificării monetare cu marca est-germană fără a crea inflația ce părea la un moment dat inevitabilă.

Din speculațiile anului 1992, George Soroț iese învingător atât contra sterlinei, cât și contra lirei italiene, victorie care îi aduce consacrarea în rândul speculatorilor financiari. Soroș câștigă peste 1 miliard din lupta cu sterlina și e nevoit să facă față unui proces în Italia, care însă nu face decât să-i sporească prestigiul.

Cele două crize duc la moartea Șarpelui Monetar. Deși intrate în recesiune, atât Marea Britanie, cât și Italia reușesc să se refacă spectaculos. Devalorizarea monedei naționale devine o practică obișnuită în țări precum Portugalia, Grecia sau Spania pentru a acoperi decalajul de competitivitate și productivitate față de Germania. După introducerea monedei euro, “umplerea” acestui decalaj în fața Germaniei începe să se realizeze printr-o serie de facilități și avantaje fiscale menite să înlocuiască mecanismul devalorizării monedei naționale, dar care conduc la îndatorarea enormă a țărilor din sud.

Celebrii PIIGS se abat curând de la regulile Tratatului, depășind copios nivelul maxim de îndatorare de 60% din PIB și înregistrând în mod regulat deficite de peste 3%. Astfel, angajamentul prenupțial de la Maastricht a fost călcat în picioare; tinerii doreau să crească și să prospere pe datorie și nu le mai păsa cum se va împărți averea europeană pentru că o făcuseră deja praf. În plus, având o monedă unică în aceleași condiții de dobânzi ca și părinții din nord, puteau beneficia până la adânci bătrâneți de cauțiunea “întelepților” de la Maastricht.

Reîntregirea familiei europene de la Bruxelles nu e altceva decât întoarcerea fiilor risipitori ai Euopei în brațele părinților inconțtienți, care le-au dăruit la majorat, ca prima mașină, câte un Ferrari. Copii nu aveau ce să își dorească mai mult. Întâmpinarea fiului risipitor neînsoțită de toleranță, solidaritate și iertare e doar o telenovelă ieftină și astăzi lasă sechele dureroase.

Logodna oficială la Maastricht în 1992 și ieșirea de sub semnul Șarpelui ascund însă și alte povești, mai întunecate.

În același an, două bănci britanice erau considerate marii speculatori ai pieței Forex: Prima dintre ele, Barings, supranumită și banca reginei pentru că depozită activele coroanei, dă faliment în 1995 din cauza scandalului provocat de tranzacțiile frauduloase ale lui Nick Leeson la Singapore pe contractele futures pe indicele japonez NIKKEI; banca e cumparată de olandezii de la ING pe o liră simbolică. Cea de-a doua, S.G. Warburg, fondată de familia germană Warburg la Londra în 1946 și având sediul central la Hamburg, este vândută tot în 1995 către Swiss Bank Corporation, actualul UBS.

Există o legendă, confirmată oficial doar în parte, conform căreia pe 2 iunie 1992, la bordul yachtului Britannia, aparținând reginei Elisabeta II, s-au întâlnit exponenți ai mediului financiar bancar anglo-olandez, mai exact reprezentanți ai băncilor Barings și Warburg, cu personalități ale politicii italiene, printre care Beniamino Andreatta, fost ministru de finanțe, si Mario Draghi, director general la Trezorerie.

Atunci si acolo se pare ca s-ar fi pus la cale nu doar criza datoriilor de azi, ci si urmarea acesteia, si anume privatizarea masiva la preturi de nimic ce va avea loc in Italia intre anii 1993 si 1997 ca urmare a crizei lirei si a scandalurilor Miinilor curate, care au maturat total vechea clasa politica italiana. Mario Draghi a recunoscut prezenta sa la intalnirea din 1992 intr-o sedinta a parlamentului italian. Actualul sef al BCE a fost in perioada 1993-2011 presedintele comitetului de privatizare in Italia si in perioada 2002-2005 vicepresedinte la Goldman Sachs.

Pregătirile de nuntă ale monedei euro au durat şapte ani, până la 1 ianuarie 1999. Iniţial, nunta cu noua monedă europeană avea 12 miri, dar, cum mirele grec avea fracul dat la curăţat la Goldman Sachs, doar 11 s-au prezentat la ceremonie.

Astazi avem 17 miri, dar puțini ar mai dori să repete căsătoria din 1999. Vorba ceea: dragostea lumina ochilor, căsătoria. plata luminii.

Care ar fi însa avantajele și dezavantajele adoptării monedei euro de către români?

Evident o monedă unică implică schimburi comerciale fără riscul schimbului valutar. Dar pe cine avantajează înlăturarea acestui risc. Doar pe acele țări care au o productivitate ridicată și care îți pot permite o concurență acerbă pe această piațâ unică. Germania a fost și va râmâne singura avantajată din crearea monedei unice, ceilalți, asteaptă cu nerăbdare, de peste 16 ani, să le crească productivitatea.

De ce romanii nu reusesc sa identifice oare si avantajele faptului ca înca avem o monedă națională? simplu, pentru că țara noastră este de multă vreme euroizată. Salariile în mediu privat se negociaza în euro, facturile de telefonie ne vin în euro , pâna și accizele pe care statul le încasează la benzina ți alcool ne sunt calculate în euro. Adicâ, noi suntem deja legați de moneda europeană și BNR nu face altceva decât să se preocupe de menținerea unui curs stabil.

Renunțarea la politica monetară proprie l-a face pe guvernatorul Isărescu să fie atât primul cât și ultimul șef al unei bănci naționale și ne-ar arunca, fără milă, în mâinile bancherilor de la Frankfurt. Faptul că din 2007 și până azi politica monetară națională nu a stimulat economia, ba dimpotrivă nu trebuie să ne determine să ne lepădăm de ea.

A putea să tipărești bani, să-ți devalorizezi moneda sau să oprești crearea de bule imobiliare, este și va ramâne o armă în lupta nemiloasă cu celelalte economii din zonă. Nu vreau sa fiu populist și nici defetist, dar îmi vine în minte un singur exemplu. Din vechea Cehoslovacie, cehii au înca moneda natională, iar slovacii au euro. Oare la cine e țara mai avantajată? Oare de ce banca Angliei, cea mai veche Bancă Centrală din lume nu vrea și se opune continuu renunțîrii la sterlină.

Europa unită e plină de divergențe culturale. Dacă noi înca nu am reușit să unim prizele, cum credeți că vom reuși să unim monezile naționale?

Pe săptămâna viitoare. Atunci voi aborda subiectul taxe, impozite și creștere economică”, a spus Sima.