România și-a epuizat toate resursele interne de creștere a forței de muncă, singura soluție fiind cea ca țara noastră să-și deschidă granițele pentru imigranți, scrie Cristian Hostiuc, potrivit Ziarul Fianciar.
El susține că lipsa forței de lucru este vizibilă în special pe piața IT, companiile plângându-se că, deși au proiecte, nu au cu cine să le facă.
Alte segmente în care se va întâmpla același lucru în viitor sunt și industria sau segmentul agro-alimentar, unde nu finanțarea lipsește, ci mâna de lucru. O altă porțiune ce va fi afectată de acest aspect va fi domeniul construcțiilor, în contextul creșterilor sectorului rezidențial.
„Din resursa internă România mai poate să livreze numai 200.000-300.000 de salariaţi în economie, către companii, număr insuficient dacă ritmul de creştere economică depăşeşte 4% pe an. În vestul ţării deja s-a instalat seceta pe piaţa forţei de muncă, companiile ajungând acum cu anunţurile în comune şi sate pentru a găsi oameni”, scrie acesta.
El susține că în străinătate există peste 3 milioane de români, adică cea mai bună forță de muncă activă, dar care este pierdută, deoarece puțini dintre ei, probabil, își doresc să se întoarcă în țară. Rămâne astfel ca unică soluție pentru România deschidrea larg a graniţelor pentru moldoveni, pentru ucraineni, pentru sârbi şi de ce nu, pentru tinerii din Ungaria, Grecia, Spania, Portugalia sau chiar Italia, unde şomajul este extrem de ridicat.
„Pentru a nu ajunge să se blocheze peste un deceniu, când va deveni o piaţă prea scumpă din punct de vedere uman versus ceea ce produce, România trebuie să facă rost de cel puţin un milion de oameni din altă parte. Altă şansă nu are”, adaugă acesta.