Premierul Ludovic Orban a declarat joi, în cadrul unei vizite la Uzina Dacia de la Mioveni, că Guvernul are ca obiectiv creşterea pensiilor, însă urmăreşte cu mare atenţie evoluţia economiei, pentru a putea lua cele mai bune decizii.
Acesta a adăugat că, la şase luni, în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor şi Guvernul trebuie să prezinte un raport privind evoluţia economiei şi a bugetului.
”De asemenea, ne vom baza pe prognozele realizate de Comisia Naţională de Prognoză şi pe prognozele partenerilor noştri, astfel încât să luăm cele mai bune decizii, iar creşterea pensiilor să ducă la îmbunătăţirea vieţii părinţilor şi bunicilor noştri, dar în acelaşi timp să şi putem garanta plata pensiilor crescute”, a afirmat primul ministru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Și minstrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că Guvernul PNL susține necesitatea creșterii pensiilor, iar premierul Ludovic Orban este direct interesat de acest subiect.
Aceasta a afirmat că ”rămâne ca ministrul Finanțelor, așa cum s-a angajat, să prezinte situația încasărilor la buget, respectiv a situației pe care o avem la finalul acestei pandemii”.
Oficialul a mai spus, în contextul deciziei luate de Curtea Constituțională, conform căreia nu se pot tăia pensiile speciale, că Guvernul urmează să aibă o evaluare pe motivarea CCR și să discute pe acest subiect, însă ea a apreciat că pensiile trebuie acordate pe criteriul contributivității.
”Eu cred că într-o lume normală pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contibutivității, atât cât ai muncit, atât cât ai reușit să muncești și să duci contribuții pentru pensia ta de-a lungul active, trebuie să se regăsească într-o pensie decentă”, a spus ministrul Muncii.
Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională.
Mai exact, CCR a admis sesizările formulate de Avocatul Poporului și reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Jutiție cu privire la legea prin care au fost abrogate pensiile speciale și pensiile de serviciu ale magistraților, excepție făcând pensiile celor care au lucrat în Armată și Ministerul Afacerilor Interne.
Totul după ce, la finalul lunii ianuarie, Camera Deputaților a adoptat, în sesiune extraordinară și în calitate de for decizional, proiectul de lege referitor la abrogarea pensiilor speciale, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.
Ulterior, Avocatul Poporului și Înalta Curte de Casație și Justiție au sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la acest act normativ.
Renate Weber, Avocatul Poporului, menționa că în acest caz nu sunt respectate prevederile Constituției și legislația în vigoare în ceea ce privește respectarea parcursului legislativ.
”În primul rând, este vorba despre nerespectarea prevederilor clare din Constituţie cu privire la compunerea Parlamentului care poate modifica Statutul deputaţilor şi senatorilor, inclusiv toate aspectele financiare ce ţin de asta. Constituţia spune clar că se poate face numai în şedinţă comună a celor două Camere. Noi am avut din păcate doar un vot în Camera Deputaţilor. Deci este o încălcare a Constituţiei, în opinia noastră”, a menționat Avocatul Poporului.
De asemenea, reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție au contestat actul normativ motivând că încalcă principiul independenţei judecătorilor, afectează statutul constituţional al procurorilor și încalcă principiul nediscriminării.
Asta pentru că, în opinia ÎCCJ, apare un element de discriminare în cadrul corpului magistraţilor, intre magistraţii civili şi cei militari.