Creștere economică de doar 0,7% în prima jumătate din 2024 / Probleme privind industria și tranzacțiile imobiliare

Publicat: 06 09. 2024, 09:58
Foto simbol: Pixabay

Produsul intern brut a crescut cu 0,7% în primul semestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Contribuții pozitive

La creşterea PIB, în semestrul I 2024 faţă de semestrul I 2023, contribuții pozitive au avut următoarele activități economice:

– Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,2%), cu o pondere de +1,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,9%;

– Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii (+0,2%), cu o pondere de +3,9% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,6%;

– Construcţiile (+0,1%), cu o pondere de +5,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 1,0%;

– Comerţul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hotelurile şi restaurantele nu au contribut la creşterea PIB, având o pondere de +23,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 0,2%;

– Informațiile și comunicațiile nu au contribut la creşterea PIB, având o pondere de +7,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate nu s-a modificat;

– Intermedierile financiare şi asigurările nu au contribut la creşterea PIB, având o pondere de +2,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu -0,9%;

– Administrația publică și apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învățământul; sănătatea și asistența socială nu au contribut la creşterea PIB, având o pondere de +14,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 0,2%;

Contribuții negative

O contribuţie negativă la creșterea PIB au înregistrat-o următoarele ramuri:

– Industria (-0,1%), cu o pondere de +17,5% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate a scăzut cu -0,6%;

– Tranzacţiile imobiliare (-0,1%), cu o pondere de +7,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate sa redus cu -1,6%;

– Activitățile profesionale, științifice și tehnice;activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport (-0,1%), cu o pondere de +7,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu -1,3%;

Impozitele nete pe produs, cu o pondere de +8,8% la formarea PIB, au contribuit cu +0,5% la creşterea PIB, volumul lor majorându-se cu +5,4%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:

– Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărui volum s-a majorat cu +5,8%, contribuind cu +3,7% la creşterea PIB;

– Cheltuielii pentru consumul final individual al administraţiilor publice, al cărui volum s-a majorat cu +1,3%, contribuind cu +0,1% la creşterea PIB;

– Consumului final colectiv efectiv al administraţiilor publice, al cărui volum s-a redus cu -3,4%, contribuind cu -0,4% la creşterea PIB;

– Formării brute de capital fix, al cărui volum s-a majorat cu 6,0%, contribuind cu +1,4% la creşterea PIB;

Exportul net a avut o contribuţie negativă la creșterea PIB (-3,5%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu +4,0% corelat cu diminuare a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, cu (-3,3%).