Restanțele la credite au cunoscut o scădere bruscă, media națională ajungând la 11,9%, după ce în aprilie 2014 depășise 15%, informează Adevărul.
Această scadere a plăților este explicată de faptul că banca centrală pune presiune pe băncile comerciale pentru a-și curăța bilanțurile contabile. Dacă în luna aprilie a anului trecut s-a întregistrat un maxim istoric de 33,4 miliarde de lei, la sfârșitul lunii februarie a anului acesta restanțele au ajuns la suma de 25,3 miliarde de lei, incluzând atât datoriile populației, cât și cele ale companiilor.
Chiar și așa, încă sunt județe unde ponderea creditelor se ridică la peste 20%. În fruntea clasamentului a „rău platnicilor” se află Sălajul, cu 24% credite pentru care se înregistrează restanțe la rambursarea ratelor. Aici, băncile recuperează, de cele mai multe ori, 75 de bani dintr-un leu.
Și județul Girurgiu înregistreză o pondere a creditelor nerambursate de peste 20%, urmat de județele Brașov și Sibiu, care depășesc media națională de 5 miliarde de lei pe județ.
De partea cealaltă, în Dâmbovița și Gorj s-au obținut cele mai scăzute rate ale restanțelor de doar 3,7%, respectiv 4,2%. Ceea ce diferă aici, față de celelalte județe, este faptul că băncile au fost mai prudente în ceea ce provește activitatea de creditare.