Cozonacul a ajuns la 40 de lei pe kilogram, mai scump cu 15-20% față de anul trecut
Vom avea cele mai scumpe sărbători din ultimii 20 de ani. Rata anuală a inflației a ajuns, în luna noiembrie, la aproape 17%, un nivel record.
Crăciun cu scumpirile pe masă
Anul acesta, Crăciunul va fi sub semnul scumpirilor: creşteri mari sunt chiar la produsele cele mai căutate pentru a pregăti masa de Sărbători. În ultimul an, zahărul s-a scumpit cu peste 60%.
Buzunarul românului se strânge tot mai mult spre final de an. Dacă în trecut mesele erau încărcate, anul acesta, scumpirile ne schimbă meniul. Pentru mulţi şi tradiţionalul cozonac ar putea fi un lux.
Ovidu Candreianu, administrator de brutărie, pentru ObservatorNews: „Din cauza scumpirilor a trebuit să scumpim şi noi. Făina s-a dublat, zahărul s-a dublat.
Noi am scumpit cu cinci lei cozonacul, ceea ce nu e de ajuns, dar încercăm să supravieţuim să susţinem această problemă. Undeva la 13-15% din preţ a trebuit să ridicăm în sus. Să pierdem cât mai puţin ca să putem să plătim salariile.”
Topul scumpirilor este completat de cartofi, făină sau brânză, alimente care sunt în coşul zilnic de cumpărături. Carnea este aproape de ultimele locuri, cu o scumpire de 16% faţă de anul trecut.
Din cauza scumpirilor bugetul mediu alocat sărbătorilor de iarnă sare anul acesta de 1.000 de lei, cu 7% mai mult faţă de 2021. Unul din doi români spune însă că are mai puţini bani în acest an pentru cheltuielile de sărbători, potrivit ultimelor studii de piaţă.