Economia americană a înregistrat o grea lovitură pe fondul pandemiei de COVID-19, cele mai recente date amintind decriza economică din 2008. Astfel, înn primele trei luni din acest an, economia SUA a scăzut cu 4,8%, aceasta reprezentând cea mai gravă contracție din anul 2008.
Pierderile uriașe au avut loc pe fondul unor măsuri de restricționare a activității economice fără precedent, asumate de statele federale și de guvernul SUA pentru a stopa extinderea cazurilor de COVID-19. În perioada ianuarie-martie 2020 Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 4,8% în ritm anual, după un avans de 2,1% în ultimele trei luni ale anului trecut.
Practic analiștii constată faptul că prin această contracţie uriașă din perioada ianuarie-martie 2020 s-a pus capăt unui deceniu de creştere economică, cea mai lungă perioadă de expansiune înregistrată vreodată de economia americană.
Temerile nu se opresc însă aici, în condițiile în care, analiştii avertizează că această estimare este doar vârful icebergului, în condițiile în care cele mai dure restricții au fost asumate abia în luna martie.
Aproximativ 10 milioane de americani din industriile afectate, în mod direct și indirect, și-au pierdut locul de muncă în martie, diminuând în continuare cheltuielile consumatorilor în primul trimestru, scrie USA Today.
Până în luna mai, până la 25 de milioane de americani vor fi disponibilizați și alte 20 de milioane vor înregistra reduceri de ore sau salarii, estimează Moody. Rata șomajului, care a crescut de la 3,5% în februarie la 4,4% în martie, este de așteptat să se ridice la 15% la 20% în aprilie, arată Moody, cea mai mare de la Marea Depresiune.
Se estimează că producția economică va scădea cu o rată anuală de 24,5% în trimestrul curent, potrivit economiștilor chestionați de indicatorii economici ai Blue Chip din Wolters Kluwer. Firme de cercetare precum Nomura se așteaptă la o scădere de 40%, cea mai mare începând cu secolul al XIX-lea.
Până acum aproape 1 milion de oameni au fost testați pozitiv în Statele Unite, iar peste 55.000 au murit din cauza bolii. Deși ultimele raportări indică ușoare diminuări ale ratelor de îmbolnăvire sau de deces, specialiștii avertizează că este posibil ca SUA să fie lovite de un nou vald e infectări în iarna anului viitor.
„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil decât cel pe care tocmai l-am trecut”, a declarat directorul CDC, Robert Redfield, citat de The Guardian.
În acest context, autoritățile se pregătesc deja pentru o posibilă reapariție a virusului, în lunile următoare.
„Vom avea epidemie de gripă și coronavirus în același timp”, a completat Redfield, iar combinația ar putea reprezenta o tensiune prea mare asupra sistemului de sănătate american, decimat de primul focar.
Nu doar economia SUA este puternic afectată de pandemia de COVID-19. China, unul dintre competitorii direcți a cunoscut o scădere a economiei de 6,8% în primele trei luni ale acestui an, din cauza epidemiei de coronavirus. Experții estimează că aceasta este cea prima oară când se întâmplă acest lucru din 1992.
Pierderile au loc în condițiile în care în primul trimestru al anului trecut, China a înregistrat o creștere economică de 6,4%.
În ultimele două decenii, China a înregistrat o creștere economică în medie de 9% pe an, deși experții au pus în mod constant la îndoială cifrele raportate de statul chinez.