Cotele diferenţiate de impozitare ar putea fi introduse începând cu anul viitor

Publicat: 11 05. 2012, 08:41
Foto: capital.ro

Guvernul Ponta are în program introducerea sistemului de cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%. Sistemul ar urma să fie introdus de la 1 ianuarie  2013, potrivit Mediafax.

„Viziunea fiscal-bugetară şi economică a USL va fi inclusă în proiectul de buget pe care îl prezentăm Parlamentului în septembrie sau cel mai târziu în octombrie, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013. Acolo vom implementa cele mai importante măsuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferenţiate, de 8%, 12% şi 16%, referitoare la TVA-ul diferenţiată pentru produsele agricole şi la intenţia noastră extrem de serioasă de a reduce contribuţiile de asigurări sociale”, a spus Ponta.

Sisitemul ar avea trei trepte de impozitare a veniturilor, una de 16%, generală, şi două de 8%, respectiv 12%, pentru veniturile mici şi foarte mici.

În cursul acestei săptămâni, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că începând din 2013 vor fi aplicate cote mai mici de impozitare în cazul salariilor sub 1.600 de lei, iar cota unică de 16% rămâne valabilă anul acesta din cauza unor categorii defavoritate ale populației.

”Vom aplica nişte cote mai mici de 16%, din 2013. Până în 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, între salariul minim şi 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%”, a spus Câmpeanu.