Corina Vinţan, cea a cărei firmă s-a ocupat de imaginea combinatului pentru privatizare, a recunoscut, în exclusivitate pentru B1 TV, că banii de la Oltchim au ajuns la trustul Intact.
“50 de mii de euro am plătit trustului Intact”, a declarat Vințan.
Vinţan a declara că a încheiat un contract de 420.000 de euro cu Oltchim, pentru a se ocupa de imaginea sa.
Fostul purtător de cuvânt al ministerului de externe, apropiat lui Mihai Răzvan Ungureanu, a explicat că a fost contactat de fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, care voia să salveze combinatul de la faliment.
De altfel, B1TV a dezvăluit că si o firmă a trustului familiei Voiculescu a încasat tot pentru publicitate de la acelaşi falimentar Oltchim nu mai puţin de 300 de mii de euro.