Controversă. ”70% dintre bănci nu au plătit impozit pe profit în ultimii 5 ani” Cum sunt afectați românii cu credite
Economistul Lucian Isar a comentat declarația Ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, potrivit căreia 70% dintre băncile din România nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani.
”Dacă într-adevăr băncile aveau profit și le-au mutat în altă jurisdicție fiscală, a fost văduvit bugetul de stat, cetățenii din România ar fi putut să plătească mai puține taxe și impozite pentru același efort al statului. Alte implicații: ar fi fost venituri mai mari la buget, nu am mai fi avut scăderi la investiții. O altă implicație este aceea că, după cum știți, în ultimii 2-3 ani, au existat campanii de presă prin care ANAF a pus presiune foarte mare pe cetățenii României prin care erau evidențiați și scoși în piața publică cei care aveau 2-3 lei restanțe la plata bugetelor. Când cetățenii văd că cei cu restanță la plata bugetului erau scoși și făcuți de râs în fața întregii populații, dar există jucători mari care beneficiază de instrumente prin care pot să mute un profit în afara României, nu se simt foarte bine. Tot efortul de diminuare a evaziunii fiscale va avea un recul după această informație, dacă se confirmă.
În momentul în care o bancă are o pierdere sau vrea să facă un profit mai mare pentru a-l muta în altă jurisdicție, poate fi tentată să abuzeze anumite categorii de clienți. Un exemplu de ultimii ani este abuzul făcut de anumiți jucători bancari prin introducerea de clauze abuzive în contractele de credit. Persoanele fizice sunt clienți care nu se pot apăra la fel de bine ca jucătorii mari și anumite bănci au abuzat de această diferență de forță, de faptul că persoanele fizice nu se puteau apăra bine prin avocați bine plătiți în instanță și au forțat contractele de credit prin această clauză abuzivă, care făcea ca unele bănci să se îmbogățească fără justă cauză. Acest profit generat ori acoperea găuri reale, ori nu era decât o sumă pe care băncile respective încercau să le mute în alte jurisdicții”, a declarat Isar, citat de DCNews.ro.
El a precizat că BNR este informată despre aceste practici: ”BNR este conștientă de toate aceste practici pentru diminuarea bazei de impozitare sau practici mai evidente de evaziune fiscală. De ce nu s-a sesizat până acum? Putem doar bănui că există o mică complicitate la nivelul supravegherii și celor supravegheați”.