Contractele de leasing, în atenția ANPC: Peste două luni de verificări și amenzi de 780.000 de lei

Contractele de leasing, în atenția ANPC: Peste două luni de verificări și amenzi de 780.000 de lei
foto: Pixabay

Contractele de leasing din România au intrat în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, astfel că instituția a desfășurat o acțiune de verificare a manierei în care aceste înțelegeri au fost încheiate, la nivelul întregii țări, arată un comunicat.

ADIO, CRISTI BORCEA! L-A PĂRĂSIT PENTRU UN PARTENER MAI TÂNĂR! NEBUNIE LA ÎNCHISOARE! IMAGINI INCENDIARE

Verificările ANPC s-au desfășurat între 18 martie și 30 mai și au vizat 25 de operatori. După control, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care 30 de avertismente și 36 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 780.000 lei.

ȘOC ȘI GROAZĂ LA MORMÂNTUL LUI RĂZVAN CIOBANU! FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE CÂND AU VĂZUT! ASTA DA APARIȚIE

Ba mai mult, au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate în termen de 15, respectiv 30 de zile, măsuri de aducere la conformitate cu prevederile legale a contractelor în termen de 15, respectiv 30 de zile, măsuri de restituire a sumelor încasate fără temei legal în termen de 15 zile, respectiv măsuri de corectare a oricăror neconformități cu prevederile legale constatate în termen de 15 zile.

LACRIMI AMARE ÎN MUZICA POPULARĂ! BIATA IRINA LOGHIN! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ACCIDENTUL VASCULAR! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)

Totodată, în baza OUG 50 din 2010, președintele ANPC a emis trei Ordine, care se referă la aducerea la conformitate a tuturor contractelor încheiate și repararea deficiențelor constatate.

Principalele abateri descoperite în timpul verificărilor au fost următoarele:

1. Nu se specifică în mod clar și concis, în cadrul contractelor de leasing financiar încheiate cu consumatorii: tipul de credit, tipul ratei dobânzii aferente creditului, fixă sau variabilă, DAE (%), toate ipotezele folosite pentru calcularea DAE, existența sau inexistența unui drept de retragere;

2. Perceperea unui comision de analiză dosar cu valori diferite, în cadrul aceluiași tip de credit (leasing financiar);

3. Neindicarea în tabelul de amortizare/graficul de rambursare, termenele și condițiile de plată a ratelor;

4. Condiționarea rambursării anticipate de plata unei sume minime;

5. Limitarea procentului de dobândă la un anumit nivel, indiferent de valoarea indicatorului în baza căruia se compune dobânda;

6. Aplicarea unui procent de dobândă penalizatoare pe zi de întârziere, în cadrul contractelor de leasing financiar în care rata dobânzii menționată în contract este variabilă în funcție de un indicator (EURIBO/ROBOR) + marjă fixă, situație în care operatorul financiar nebancar nu poate anticipa valoarea dobânzii penalizatoare la data la care consumatorul ar fi restant, și totodată că aceste penalităti sunt datorate de către Utilizator din valoarea sumelor facturate și neachitate și nu la principalul restant;

7. Perceperea unui comision unic a cărui valoare diferă de la un contract la altul;

8. Perceperea unui comision de lichidare (rambursare) anticipată în condițiile în care rata dobânzii aplicată creditului este variabilă;

9. Perceperea unor cheltuieli de închidere în cadrul facturii emise cu ocazia încetării contractului;

10. Condiționarea utilizării obiectului de leasing la un anumit număr de km anual, consumatorul fiind sancționat în cazul depășirii acestora.

„Menționăm că, în perioada controlului, au existat și cazuri de operatori economici care au fost dispuși să facă demersuri și să remedieze aspectele sesizate ce determinau un comportament incorect în raport cu consumatorii, prezentând documente probatorii, prin care ne-au adus la cunoștință faptul că și-au însușit observațiile sau recomandările comisarilor.

ANPC îi asigură pe cetățeni, încă o dată, că va supraveghea piața și pe mai departe, la fel ca până acum, cu atenție și vigilență, pentru ca drepturile consumatorilor și legea, în ansamblul său, să fie respectate”, conchide comunicatul ANPC.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`